Cel de astazi, asa cum ati dedus si din titlu, ii este luat lui Anais, posesoarea blogului War N'Riot - blog pe care multi dintre voi il stiti de mult timp. Datorita acestui interviu am aflat unele lucruri pe care nu le cunosteam despre Anais si, cu aceasta ocazie, vreau sa ii multumesc inca odata ca a acceptat bucuroasa sa raspunda la intrebarile de mai jos - raspunzand in stilul ei propriu si intr-o maniera eleganta.
Eu: Cum te-ai autodescrie?
Anais: Niciodata nu am fost in stare sa apreciez felul in care sunt cu adevarat, dar voi incerca…Incerc pe cat posibil sa fiu o persoana rationala(nu imi iese); de asemenea ma straduiesc sa nu ma consum pentru toate prostiile neinsemnate(inca odata,nu imi iese) .Sunt sociabila,obisnuiesc sa distrez lumea si nu judec oamenii de la prima vedere, sunt un bun ascultator si ,daca vii la mine cu o problema , poti sa fii sigur ca pleci cu zambetul pe buze. Stiu cum sa ies din orice problema fara a face compromisuri si fara a sti mare lucru despre ea si obisnuiesc sa fiu un “lider innascut”, bine inteles fara sa mi se urce la cap.
Eu: Ai un principiu/motto dupa care te ghidezi sau unul care iti place in mod deosebit?
Anais: Am invatat de-a lungul vietii nu prea lungi ,dar destul de complicate, ca nu razbesti nicaieri daca nu tragi cu dintii de ceea ce vrei. Nu trebuie sa te lasi nicio secunda si sa lupti pentru ce crezi tu; deci “Never give up” cred ca mi se potriveste cel mai bine. Dar un alt motto cu care sunt intru totul de acord ar fi “Oamenii mari vorbesc despre idei .Oamenii obisnuiti vorbesc despre lucruri. Oamenii mici vorbesc despre alti oameni.”
Eu: Care este cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut pana acum?
Anais: Nu a fost neaparat un moment , ci o perioada. Perioada cand am realizat ca sunt diferita (plus/minus momentul in care am inceput sa ascult muzica buna). Eram intrigata la inceput ca nu puteam face parte din masele de oameni cu idei la fel deci mici si ma gandeam de ce nu pot sta ore in sir vorbind despre lucruri neinsemnate cu persoane de varsta mea care,bine inteles, sunt toate la fel. Dupa ce am trecut de aceasta perioada care trebuie sa recunosc ca a durat cateva luni, a urmat momentul in care mi-am dat seama ca ei sunt total pe dinafara si nu eu,ca oamenii ca ei sunt cei ce formeaza “turma” si ca eu nu fac parte din ea. Si acel moment a insemnat ceva pentru mine - sa realizezi ca ai pasit intr-o alta perioada in viata ta si ca nu te numeri printre “majoritati”, pentru mine a insemnat un progres enorm.
Eu: Care a fost cea mai mare schimbare referitoare la gusturile tale in diferite domenii de-a lungul timpului?
Anais: Cea mai “socanta” schimbare dupa care se pot vedea inca diferentele in viata mea este cea povestita la intrebarea anterioara, dar trecerea de la muzica comercialala la muzica adevarata a fost ca o internare la o clinica de dezintoxicare dupa o dependenta de heroina. A fost o lume diferita pentru mine, cunosteam sunete pe care nu le mai auzisem pana atunci facute de instrumente adevarate,voci care chiar merita ascultate, versuri cu o insemnatate anume…cred ca prima saptamana de muzica buna a fost una de visare, una superba.
Aceasta ramane cea mai radicala schimbare in viata mea, odata cu ea si schimbarea principiilor, a telurilor, a perspectivelor, a perceptiilor asupra vietii. Odata cu schimbarea gusturilor muzicale care mi-au “purificat” creierul pot spune ca mi s-a schimbat viata; si pe bune dreptate.
Eu: Cat de importante ti se par preferintele muzicale ale prietenilor tai? Sunt aceste preferinte un criteriu dupa care ii alegi?
Anais: Am cateva persoane(mai exact 2)pe care le pot numi “prieteni”,persoane care au o varsta respectabila(inca nu am intalnit pe nimeni de varsta mea in Bacau care sa se incadreze in standardele mele, cel putin muzicale)si care au incercat dintotdeauna sa ma aduca pe calea cea dreapta, cu muzica mai ales, si sa imi arate “drumul”. Am fost refractara,evident, deci prietenii adevarati pe care ii am nu ii alesesem eu(daca ma intrebi, nu mai stiu cum am ajuns sa fim “prieteni”),ci ei ma alesesera pe mine si incercau sa ma indrepte. Restul persoanelor pe care le pot numi cunostinte(scoala si celelalte anturaje pe care mi le-am format) nu impartasesc aceleasi gusturi muzicale, dar asta nu e un impediment.
Desigur,am momente cand ma uit la ei si ma intreb “de ce mai stau cu ei:-??” - probabil pentru ca, cu ajutorul naivitati lor, am ajuns sa tin la ei, sa am acel sentiment de “ocrotire”. Si eu vad in mine un fel de “sora mai mare” care e menita sa-i apere .Deci majoritatea relatiilor de “amicitie” pe care le am nu se bazeaza pe gusturi muzicale si nu, acesta nu e un criteriu dupa care ii aleg (nici macar nu-i aleg, apar din senin).
Eu: Crezi in prieteniile virtuale? Dar ca ele intr-o zi vor trece de stadiul de "virtuale"?
Anais: Nu pot spune ca relatia dintre noi doua a trecut de stadiul de “virtual”, pentru simplul fapt ca ne-am vazut 3 minute. Dar sper ca intr-o zi sa ma pot intalni cu persoanele cu care am creat o anumita relatie in domeniul virtual si sa le vad reactia cand ma vor cunoaste pe mine asa cum sunt-AnaisC.-in viata reala, fara limbute pe fundal si denumirea de “blogger”. Pot spune ca am inceput intr-o anumita masura sa “tin” la persoanele cu care port conversatii in mod curent si cu care imi pot impartasi pasiunile si cred ca, intr-o buna zi, acestea vor trece din stadiul de “virtuale” in “reale”.
Eu: Esti o persoana influentabila, influenta sau ambele in aceeasi masura?
Anais: Influentabila nu am fost si nu am sa fiu niciodata .Modul in care ii influentezi pe altii (sau cat recunosc ei ca i-ai influentat) depinde atat de tine cat si de ei. Atata timp cat e vorba de mine, da, ma consider o persoana influenta, atata timp cat depinde de ei, trebuie sa ii obisnuiesti cu ideea ca sunt oameni influentabili .Cred ca in aceste 2 categorii se imparte lumea in general. Unora le este comod sa fie influentati, eu detest sentimentul asta; altii s-au obisnuit cu ideea chiar daca nu le convine neaparat. Eu nu m-as putea trezi dimineata stiind ca sunt “influentabila”.Abia atunci cand gasesc o persoana influenta incepe “distractia”, conflictul de interese; si de obicei se termina cu o prietenie sau o paruiala zdravana.
Eu: Crezi ca esti o fire realista?
Anais: E greu sa fii realist in ziua de azi, dar incerc pe cat posibil sa fiu realista atat cu cei din jur cat si cu mine.
Eu: Ce teme ai abordat in blogurile create inainte de War N'Riot? De ce crezi ca acestea nu au functionat?
Anais: Chiar daca nu eram “convertita” la muzica buna aveam un spirit de diferentiere si faceam diferite postari (majoritatea blogurilor au sfarsit cu un numar de 3 postari maxim) despre fenomenul “pitipoanca-cocalar” si incercam sa explic de ce exista si cum sa ii starpim.Am incercat si ideea unui site de “muzica”, bineinteles muzica pe care o consideram eu a fi muzica atunci si daca imi amintesc eu bine am avut unul numit “True Stars Diary” in care incepusem sa scriu diferite postari despre persoane celebre care chiar se puteau mandri cu o cariera. Dar parea un site gen tabloid sau mondenitati, asa ca, bineinteles, a sfarsit cu 5 postari. Si am mai avut o incercare cat de cat esuata pentru un blog de wrestling, una din primele mele pasiuni. Ajunsesem sa fac 6.000 vizualizari pe el , dar am observat asta abia la zile dupa ce l-am sters.De ce nu au functionat? Hmmm…pentru ca nu s-a facut acea conxiune blog-blogger care s-a facut in momentul in care am creat WN’R. Toata viata m-am bazat pe spontaneitate si asta a fost cel mai important element si acum. Mi-au trebuit zile intregi pentru a gasi un nume sau o poza de fundal pentru cele 11 bloguri care nu au functionat. La WN ’R totul a venit pe moment, nu a trebuit sa intreb pe cineva sau sa caut o denumire pe Internet. Eram in primele 3 zile in care ascultasem prima melodie rock (ma rog, prima de cand ma declarasem “rocker” si aveam pretentii de “ascultator de muzica buna”)si am vrut sa fac ceva. Atunci mi-am amintit logo’ul trupei Rolling Stones, am gasit un nume care sa nu fie deja luat si s-a creat imediat acea legatura.
Eu: Cat de mult inseamna pentru tine War N'Riot? Ce iti place cel mai mult la el?
Anais: Este un mod cat se poate de direct prin care imi pot exprima parerile si prin care imi pot impartasi pasiunile cu niste oameni care chiar stiu despre ce vorbesc.Am vrut sa fie un “punct de pornire” pentru cei ce abia incepeau sa cocheteze cu muzica buna . Am vrut asta si am reusit, am reusit sa adun cateva zeci de mii de oameni impreuna si,cand ma gandesc ca au fost facute aproape 80.000 de click’uri pe adresa blogului meu, ma gandesc ca intr-adevar a meritat. Probabil ceea ce imi place cel mai mult este sa ajut anumiti oameni sa inteleaga muzica buna sau, din contra, gasesc anumiti oameni care ma invata pe mine ce este muzica buna. Este o invatare continua din partea mea si din partea lor, simt ca am facut lumea un loc mai bun. Sunt al naibii de mandra de mine.
Eu: Ce crezi ca inseamna pentru cititori acest blog?
Anais: Cum am spus in raspunsul anterior, pentru unii un punct de pornire,pentru altii un loc in care se regasesc sau gasesc persoane cu care sa isi poata impartasi pasiunile. Mereu am spus ca toate lumea care doreste sa invete temele pe care le abordam noi este bine venita. Este, pe langa o alta adresa gazduita de blogspot.com, un loc in care unii se simt bine, ca atunci cand intri intr-un bar si vezi lume care crezi tu ca este pe aceeasi lungime de unda cu tine, cu care poti purta o conversatie, care te intelege si pe care o intelegi.
Eu: Ai vrea sa schimbi ceva la blogul tau sau sa introduci rubrici noi?
Anais: Din punct de vedere estetic nu cred, cel putin nu in viitorul apropiat. Limbutele si culorile rosu-alb-negru au devenit un fel de “logo”pentru WarN’Riot si nu vreau sa schimb asta. Cat despre rubrici…Ohh da, urmeaza multe alte rubrici, postari libere in care voi aborda diferite teme si mult mai multe top’uri. Nu am privit niciodata adaugarea unei noi rubrici sau unui gen de postare o “schimbare”, ci o evolutie.
Eu: Din ce puncte de vedere te caracterizeaza rock-ul?
Anais: Din toate punctele de vedere. Ador energia emanata de anumite melodii, modul in care o trupa poate canta despre sex,droguri si viata de noapte, iar apoi despre o iubire sincera sau o femeie care a insemnat ceva pentru el (ei), sunetul tuturor instrumentelor (impreuna si separat), ceea ce exprima versurile, aspectul trupelor (mai ales trupele din anii ’70-’80), viata lor cu bune si cu rele.
Ma regasesc in toate astea si pot gasi un element in fiecare melodie in care sa ma regasesc in totalitate.
Eu: Ai intalnit persoane care asculta acest gen doar pentru a iesi in evidenta? Daca da, pe cine?
Anais: Majoritatea persoanelor pe care le-am intalnit in ultima perioada (cel putin pe cele de varsta mea) fac diferite lucruri pentru a iesi in evidenta ,pentru a fi diferiti - rock’ul este unul din ele.Nu pot face o lista, sunt prea multe - si in domeniul virtual si in viata de zi cu zi. Ar fi multe de spus despre acest gen de persoane, dar este o intreaga psihologie si prefer sa trec la urmatoarea intrebare,pentru a si asculta melodia de suflet, mai bine decat a vorbi despre neica-nimeni.
Eu: Care este melodia ta de suflet?
Anais: De cativa ani buni (mai exact 5), una din principalele mele pasiuni este wrestling’ul. Nu pentru ceea ce este la televizor (un show ieftin presarat, evident, cu pornigrafie),ci wrestling’ul ca sport, loc in care gasesti multe legaturi cu muzica rock si, bineinteles, loc in care unii se uita crucis si se intreaba ce e asta “doar bataie”. Si de cand am descoperit aceasta melodie, Bruce Springsteen-“The Wrestler”, pot spune ca a devenit una din melodiile mele de suflet. Exprima un milion de stari in doar cateva minute, pe o melodie simpla si versuri reale.
O alta melodie care are o mare insemnatate este “Welcome to the jungle” din repertoriul Guns N’Roses, prima melodia “oficiala” din viata de rocker. Ar urma sa spun Cinderella-“Don’t know what you got ‘till is gone”, Boston-“Amanda”,Smokie-“Living next door to Alice”, Def Leppard-“Love bites”, Bon Jovi-“All about loving you” sau Motley Crue-“Wothout you”, dar mi-ai zis sa ma rezum la una singura.
Eu: Uite ca am ajuns sa te intreb si asta: daca ai putea petrece o saptamana cu Slash, in anii '85, ce ai alege sa faceti?
Anais: Pot spune ca am raspuns la celelalte 15 intrebari pentru a ajunge la asta.Nu, glumesc, desi am spus in repetate randuri ca sunt “indragostita” de Saul (din nou,ma straduiesc sa-i spun pe nume )nu cred ca acesta este sentimentul adevarat. Nu te poti indragosti de o persoana pe care nu o cunosti (mai stiu eu pe cineva care s-a si declarat casatorita cu un fost “trandafir”). Dar da, recunosc, am facut o pasiune pentru el. Nu pot spune ca a devenit un “idol”, nu ii pot admira modul de viata, dar il admir ca chitarist, ca persoana publica, ca tot ce a reprezentat pentru lumea rock’ului si, nu in ultimul rand, ca barbat, cel putin cat se vede de aici. Pot spune ca, la momentul de fata, este idealul meu ca barbat. Imi place tot la el: buzele, ochii, parul, palaria:>, serpisoru’ din “Patience”, modul in care sta cand face solo’ul in “November rain”, modul in care isi poate schimba privirea din “pervers” in innocent, tot. Si, desi am tot felu’ de gandiri perverse (cine nu are?), consider acesta un interviu “serios” si nu pot declara asa ceva. Daca as fi avut in jur de 20 de ani la acel moment (desi prefer “aspectul” lui de la inceputul anilor ’90 si nu prin ’85) , daca as fi trait in anturajul acelei trupe si as fi vazut acel mod de viata, probabil mi-as schimba parerea. Dar pana una alta, hai sa raspund la intrebare.
Cred ca in acea saptamana as incerca sa stapanesc “instrumentul diavolului”, chitara de la unul dintre cei mai buni, m-as holba ca inecata la parul lui, i-as purta palaria 24/24 si, daca atunci cand s-ar intampla asta, as avea mentalitatea (si blogul :>), probabil ar iesi un interviu de toata frumusetea.
Vezi ,nimic pervers (da, bine, stiu ca ti-am promis un roman, dar am si eu rusinea mea (si maica-mea iti citeste blogul) ), deci nu risc. Nu ca nu ar exista, dar nu imi pot exprima aceste ganduri de fata cu cele cateva mii de persoane care iti citesc blogul. Ok, girl, it’s something privat=)).
Eu: Ce parere aveai despre rock acum cativa ani?
Anais: Avand mentalitati diferite despre absolut orice ma inconjoara, priveam si muzica rock ca fiind ceva “ciudat”, desi nu am numit-o niciodata “satanista”.Am vazut-o doar ca pe ceva ciudat, dar incercam sa nu ii judec pe cei care o canta/asculta.
Eu: Daca ai avea acum propria formatie, cum s-ar numi aceasta si ce loc ai ocupa tu in ea?
Anais: O voi avea intr-o zi, te asigur. Nu stiu daca va fi ceva de viitor, dar o voi avea .Numele cred ca vine de la sine, ca procesul de creare a unei melodii. Sunt mai multe idei venite din partea tuturor membrilor si numele are ceva din fiecare, sau o combinatie intre fiecare idee, dar daca ar fi sa aleg eu un nume, acesta ar fi Sweet Leaf - de cand am ascultat pentru prima oara melodia stiam ca, daca voi avea (scuze, cand voi avea) o trupa , aceasta va fi una din optiunile pentru nume .Cat despre “rolul” meu in ea, cu siguranta voce.Iti pot canta o melodie Motorhead si apoi una Nighwish sau una Led Zeppelin si apoi una Aerosmith - am cantat ceva timp la pian cand eram mai mica, deci cred ca imi pot aminti , si pe la 5 ani ma jucam cu o muzicuta=)).
Eu: Cum te vezi peste 10 ani? Crezi ca te vei schimba mult? Sau, mai bine spus, ce anume din tine crezi ca se va schimba si ce va ramane la fel?
Anais: Nu cred ca imi voi schimba mentalitatea toata viata, sau cel putin nu in mare masura. Odata ce voi cunoaste oameni noi si voi trai diferite experiente, modul de gandire se va dezvolta si voi privi cu alti ochi toate lucrurile. Dar nu stiu acum in ce consta aceste schimbari. Peste 10 ani, adica la 24 de ani…Hmm:-?, daca ma intrebari peste 20 de ani, ca sa fiu trecuta deja de 30 de ani, probabil as fi spus cu o cariera de psiholog sau undeva la mijlocul unei cariere muzicale, cu 3 premii Grammy deja castigate…sunt al naibii de multe variante. Nici nu stiu cum va arata ziua de maine
Eu: Ce meserie crezi ca ti s-ar potrivi cel mai bine pe viitor?
Anais: Ma voi stradui pe cat posibil sa trec prin cele 2 pasiuni majore ale vietii mele (cel putin la acest moment), muzica si luptele. Dar ca o meserie, pentru care voi face o pregatire (facultate), este psihologia sau avocatura.
Eu: Un mesaj pentru cititori…
Anais: Tineti minte: fara voi, un blog nu poate exista; si cea mai mare placere a unui blogger este atunci cand citeste un comentariu din partea voastra, vede un numar de vizualizari cat de mic, stie ca voi i-ati citit gandurile si le-ati apreciat sau criticat. Si, credeti-ma, stiu ce vorbesc.
Fata asta(Cristina) face o treaba minunata si acum ca are si statutul de nasa(nu o stresati prea tare) ma simt si mai apropiata de ea. Astept interviul asta inca de cand s-a apucat de primul si acum ca mi l-a luat mi-a crescut deja respectul de sine cu cateva puncte. Mai bine cititi “Scheletu’-n bocanci” decat lectura obligatorie de la scoala si mai bine va omorati timpul pe acest blog decat facand orice altceva.
Viata lunga, Innocent Phantom.
