Imi pare rau - fac o pauza

  In niciun caz nu m-am saturat sa scriu pe blog. Si sper ca momentul in care am ales sa fac o pauza sa nu fie unul mai putin potrivit, avand in vedere ca sunt convinsa ca nu am mai avut niciodata pana acum atatea idei pe care vreau sa le pun in aplicare... Insa nu le voi pune in aplicare acum, ci peste trei saptamani / o luna, cand imi voi relua activitatea pe Innocent Phantom. 
  Nu va ingrijorati, dupa ce voi reveni, voi posta in continuare diverse sondaje, episoade din "Scheletu'-n bocanci", postari in care sa vorbesc despre muzica, noi interviuri (imi pare rau ca trebuie sa-l aman pe cel pe care l-am programat pentru zilele astea), postari libere si diferite compuneri. Voi introduce si doua rubrici noi - una in care sa scriu poezii proprii si o serie numita "Iubire...cum sa nu!... Sau da?" (care va fi structurata pe episoade, ca "Scheletu'-n bocanci"). 
  Chiar daca in aceasta perioada nu voi mai scrie, nu inseamna ca nu va voi mai citi blogurile - nici pe departe.
  Daca ma intrebati de ce fac aceasta pauza, nu as stii sa va raspund clar... sunt motive marunte adunate. Dar poate cel mai sincer ar fi: simt nevoia sa o fac si cred, in fond, ca reprezinta ceva (aproape) necesar si pentru blog in sine.

Interviu - eu [5]

  Acest interviu a fost ideea Andreei McKagan, urmand ca Anais sa i se alature. Sunt fericita ca am avut sansa sa fiu eu, de data asta, in postura celei care raspunde la intrebari. Iar aceasta este, fara indoiala - si cel putin pentru mine- una dintre cele mai importante postari de pana acum.


  Anais, Andreea, va multumesc!

AnaisC.: De ce “Innocent Phantom”?

Cristina: Numele pe care l-am ales pentru blog nu are neaparat o insemnatate anume. Am vrut sa fie unul interesant si ciudat totodata si cred ca am fost inspirata cand m-am decis asupra lui. Initial ma gandisem la “blue darkness”, dar acea denumire nu era disponibila.

AnaisC.: La ce te-ai gandit cand ai facut Innocent Phantom?

Cristina: Am vrut sa am un blog in care sa comunic ceva prin scris. Si, desi nu am mai spus-o pana acum, faptul ca admiram War N’ Riot si Real Music Zone, pe care tocmai le descoperisem, a contribuit intr-o oarecare masura la faptul ca am creat unul propriu.

AnaisC.: Ai vrut de la inceput ca Innocent Phantom sa fie un blog de muzica?

Cristina: Nu chiar de la inceput. Prin iunie, cand inca Innocent Phantom era doar in stadiul de proiect, ma gandeam ca va fi un blog in care sa scriu diverse compuneri facute de mine. Dar apoi mi-am dat seama ca vroiam sa fie ceva mai mult si mi s-a parut palpitanta idea de a scrie si despre muzica, in special despre cea care imi place in mod deosebit. Si ma bucur ca nu am ramas doar la literatura.

Andreea McKagan: Ai schimba infatisarea blogului sau preferi sa ramana asa?

Cristina: De mult ma fascineaza ideea unei poze de fundal ca cea in genul celei de pe blogul http://lrocsana.blogspot.com/ . Asa ca, daca voi face vreo schimbare referitoare la infatisare, este posibil sa fie 

una referitoare la fundal… dar sigur nu acum; Liv Tyler va va zambi mult timp de acum incolo atunci cand imi 

veti accesa blogul.

Andreea McKagan: Acum ca Innocent Phantom are jumatate de an de viata,ai de gand sa schimbi ceva pe viitor?Daca da,ce?

Cristina: Mi-ar placea sa scriu mai des, desi nu e la fel de usor ca atunci cand e vacanta. De asemenea, as vrea sa introduc rubrici noi, desi inca nu stiu care ar fi acelea. Si mi-ar placea ca cei care imi citesc blogul sa fie sinceri si sa-mi spuna daca ceva nu le place din ceea ce scriu, sau daca ar vrea sa abordez si alte subiecte, pentru ca sunt deschisa la noi sugestii.

Andreea McKagan: Ai ocazia sa ti se indeplineasca 3 dorinte.Care sunt acestea?

Cristina: Doar 3? Sa vad… as vrea sa traiesc cateva luni in ’85, sa vad ce viata era cand mama mea avea 15 ani. As mai vrea ca oamenii sa fie mai toleranti, sa nu ne mai barfim atat de mult, sa incercam sa ne facem reciproc viata mai usoara. De asemenea, as vrea sa am puterea de a-mi construi o viata foarte frumoasa, care sa reflecte o mare parte din dorintele mele, sa ma pot realize pe multe planuri si sa imbatranesc frumos; astfel ca,atunci cand voi avea o varsta respectabila , sa fiu multumita de felul in care voi arata, atat pe dinauntru, cat si pe dinafara.

AnaisC.: Care era persoana pe care o admirai cel mai mult cand erai copil? De ce o admirai?

Cristina: Cred ca pe mama mea. Eram tare mamoasa si imi placea sa imi petrec timpul cu ea alaturi. A fost si este o femeie frumoasa, pe care o admir pentru felul in care m-a educat (desi aici a avut si inca are o contributie imensa bunica din partea tatalui), in care se preocupa mereu de mine si pentru ca stie sa fie simultat mama si prietena.

AnaisC.: Ce meserie voiai sa ai cand erai copil?

Cristina: Nici daca as vrea sa le enumar pe toate nu as reusi sa mi le amintesc in intregime. Vroiam sa fiu, de la vanzatoare de placinte, la soferita… aveam multe idei, la fel de copilaresti, care chiar ma incantau in acea perioada. Acum ma amuza.

Andreea McKagan: Daca ai avea o superputere care ar fi aceasta?Justifica raspunsul.

Cristina: Daca as avea o superputere, as citi gandurile oamenilor. Dar nu neaparat pentru a afla unele secrete care m-ar interesa, ci si pentru a putea vedea viata si din perspectiva unui chinez, spre exemplu, sau a unui egiptean, turc, rus…

AnaisC.: Ai avut momente cand ai vrut sa fii altcineva? Daca da, cand si cine ai fi vrut sa fi?

Cristina: Pentru mine este ceva normal sa imi doresc sa fiu altcineva. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma capteze atat de mult o persoana, sau talentul ei, ori doar succesul dobandit, incat sa ma gandesc la cat de fericita as fi in locul ei. Si, totodata, ma simt bine in persoana mea, ma consider pe mine insami o prietena de-a mea si stiu ca acea dorinta enumerata mai sus, deseori este doar ceva de moment, care a doua zi trece. Sper sa pot, la randul meu, sa devin un adult realizat, gata sa-si ia viata in propriile palme.

AnaisC.: Te consideri o persoana optimista sau pesimista?

Cristina: Aproape toata viata m-am considerat optimista. Acum insa - mai mult realista… si pesimista in anumite situatii. Special pentru raspunsul asta am intrebat doua colege daca, totusi, sunt o persoana optimista, as cum credeam. Iar un raspuns a fost “Nuuuu!”, iar celalat “Nu”. :)) Cu siguranta, insa, pesimista nu sunt.

Andreea McKagan: Tocmai ai aflat ca mai ai 24 de ore de trait.Care sunt ultimele lucruri pe care le faci?

Cristina: In ultimele 24 de ore cred ca mi s-ar sterge din memorie toate visele si ideile legate de viitor. As intra in panica si probabil as plange toata ziua. As sta cu familia si ne-am aduce aminte de lucrurile petrecute in copilarie, iar mama ar vorbi in amanunt, pentru inca odata, despre ziua in care am venit pe lume. Ar fi frumos sa inchei ciclul meu de viata invocand inceputul.

AnaisC.: Esti o persoana artistica?

Cristina: Da, eu asa ma consider. Ma pricep bine la literatura, voi invata in curand sa cant la chitara, iar nici la capitolul voce (sper eu) nu stau prea rau (ma rog, cel putin sunt convinsa ca nu sunt afona… sper ca pe viitor sa mai avansez in privinta asta).

Andreea McKagan: Atunci cand legi o prietenie cu cineva, tii cont si de genul de muzica pe care-l asculta?

Cristina: Nu, nici macar nu stiu ce muzica asculta toate persoanele cu care ma inteleg bine. Nu cred ca preferintele muzicale sunt atat de importante incat sa ma impiedice sa leg o prietenie cu cineva. In fond, nu tuturor le poate placea acelasi gen muzical, sau cel putin nu in aceeasi masura. Uneori, genul de muzica favorit este prea putin important, alteori este punctul 0, care aduce doua persoane impreuna… dar doar 0, nu si 1,2,3….100 (daca intelegi ce vreau sa spun).

AnaisC.: Crezi in prietenia adevarata?

Cristina: Nu stiu ce sa spun. Adevarul este ca eu am doar cateva prietene adevarate, singurele carora le pot atribui termenul “prietene”, cu reala lui semnificatie si profunzime… cele pentru care pot sa plang si sa regret cand le spun (in cazul in care o fac vreodata vreodata) unele cuvinte nepotrivite. Si, datorita lor, este posibil sa cred in asta.

Andreea McKagan: Care este persoana cu care chiar poti vorbi despre absolut orice lucru?

Cristina: Nimeni. Nimanui nu ii spun absolut orice si nici nu cred ca as fi capabila sa dezvalui cuiva orice gand care imi trece prin cap. Mi-ar fi prea rusine. Dar poate candva o voi face si nu prea cred ca acel cineva va fi neaparat o fata.

Andreea Mckagan: Care este scopul tau in viata, lucrul pentru care esti nascuta?

Cristina: Daca ar fi sa vorbesc in termini religiosi, mantuirea. Daca ar fi sa raspund in contextul in care ma intrebi, pot afirma ca inca nu am gasit acel lucru pentru care sa ma fi nascut. Poate ca in viitor voi realize fapte marete, sau voi fi un simplu om de rand… pentru ceilalti, nu pentru mine. Tine cont insa ca “life’s a journey/not a destination”.

Andreea McKagan: Te gandesti serios la o cariera in jurnalism?

Cristina: Chiar deloc. Am alte planuri pentru mine, care s-ar putea schimba totusi in timp. Dar la o cariera in jurnalism inca nu imi sta gandul si m-as mira sa imi stea vreodata.

AnaisC.: Ce cariera ai vrea sa urmezi pe viitor?

Cristina: Stii… ma atrage cariera de stewardesa, cariera la care ma gandesc foarte serios sa o am pentru cativa ani. Apoi nu stiu… impresarul unei formatii :-??.

Andreea McKagan: Vrei sa ajungi departe cu romanele care le creezi sau le faci doar din dragostea de a scrie?

Cristina: Iti dai seama ca as fi mai mult decat incantata daca as fi cunoscuta datorita lor, dar ma intereseaza mai mult parerea celor apropiati. Iar si mai mult parerea mea asupra a ceea ce creez. Dar cu siguranta o fac din pasiune, chiar daca in ultimul timp scriu foarte, dar foarte rar in “Usa care duce spre nicaieri”.

AnaisC.: Unde te vezi peste 10 ani?Dar peste 20?

Cristina: Peste 10 ani cred ca voi termina facultatea, abia atunci va incepe pentru mine viata propriu-zisa. Peste 20 de ani ma vad casatorita si implinita.

AnaisC.: Cum arata Innocent Phantom peste 2 ani in viziunea ta?

Cristina: Nu am de gand sa schimb prea mult la blogul meu si sper sa fie si atunci cel putin la fel de interesant (cel putin asa il vad eu) ca acum. Sper ca vor fi mai multe persoane interesate de el si mi-am placea sa fie unul de calitate.

Andreea McKagan: Literatura romaneasca sau universala?

Cristina: Ceea ce prefer nu are o limba anume. Conteaza sa imi placa, indiferent de nationalitatea autorului. Exista fel si fel de carti care m-au impresionat profound, indiferent daca fac parte din literatura romaneasca sau universala.

Andreea McKagan: Care este scriitorul tau preferat? Dar cartea?

Cristina: Imi plac in mod special Mircea Eliade, Mihail Drumes si Danielle Steel, iar doua carti cu adevarat valoroase care au ajuns si prin mainile si inima mea sunt “Nunta in cer” si “Elevul Dima dintr-a saptea”. La cea din urma stiu ca am plans cu suspine la ultimele zeci de pagini si acea stare trista generate de sfarsit m-a complesit si a doua zi de la terminarea cartii. A fost un roman care m-a pus pe ganduri chiar cu brutalitate.

Andreea McKagan: Care e materia preferata? De ce? Dar cea pe care o urasti cel mai mult?

Cristina: Imi place engleza, iar faptul ca este atat de importanta in ziua de azi ma determinta sa imi dau mult interes in privinta ei. O consider foarte frumoasa si este un avantaj ca fac patru ore pe saptamana la scoala. Stii, multora nu le plac anumite materii pentru ca nu le inteleg- daca le-ar intelege, poate ar afirma ca li se par OK. Iar eu nu prea inteleg fizica si chimia… :))

AnaisC.: Daca ai putea sa schimbi ceva in lume, ce ar fi?

Cristina: Ca toate limbile vorbite sa se reduca la engleza, spaniola, franceza, maghiara (desi nu imi place aproape deloc) si romana. Asta chiar ar fi tare!

Andreea McKagan: Cand si cum crezi ca se va sfarsi lumea?

Cristina: Oricand s-ar sfarsi, nu va fi anul asta. Cat despre felul in care se va intampla asta, tind sa cred ca vor fi multe cataclisme naturale desfasurate intr-un haos total, intuneric si explozii solare. Durere si chin, lacrimi si disperare.

AnaisC.: Care este locul in care vrei sa mergi cel mai mult?

Cristina: In Janis in Cluj, nu am apucat nici pana acum sa merg pe acolo :))  Vorbind serios: in Mexic… ma incanta ideea si abia astept sa am aceasta oportunitate. Acolo s-au filmat multe dintre telenovelele la care m-am uitat cu mare drag si am putut observa locuri frumoase. Iar limba vorbita acolo este preferata mea.

AnaisC.: Care este cea mai mare frica a ta?

Cristina: Sunt doua: frica de paianjeni (arahnofobia) si frica de spatii inchise (claustrofobia). Nu as suporta sa fiu inchisa intr-un loc ingust nici pentru o jumatate de minut. Apoi vine frica de a nu muri fara sa fiu pregatita pentru asta si multe altele.

AnaisC.: De unde iti vine inspiratia?

Cristina: Se spune ca talentul se mosteneste genetic, iar pe cel legat de literatura am de unde il mosteni. Cred ca m-am nascut cu o farama din inspiratia asta, pe care am dezvoltat-o si o dezvolt pe parcurs. Iar pentru inspiratia legata de blog, nu am o sursa prestabilita. O “muza” poate sa fie chiar si un vers al unei melodii… si, de multe ori, ideile imi vin brusc, chiar si cand imi fac patul sau cand ma spal pe dinti.

Andreea McKagan: Ai vreun ideal in viata? Care?

Cristina: Sunt multi cantareti si actori pe care as putea sa ii consider modele, desi nu pe de-a intregul. Nu am un ideal anume. Intr-o privinta, ar putea fi o maturatoare de strada, in alta privinta – o scriitoare, iar intr-o alta, o prietena. De la oricine putem invata ceva, chiar si de la noi insine.

AnaisC.: Care este idealul tau masculin? Dar feminin?

Cristina: Sunt multe tipuri de barbati care imi plac; sau nu neaparat tipuri, ci “exemplare” foarte diferite intre ele. La fel si in privinta femeilor, asa ca as fi incababila sa scriu nume aici.

Andreea McKagan: Site-ul pe care iti petreci mai tot timpul la calculator.

Cristina: Pe YouTube si pe Vplay (unde re-urmaresc “Rebelde”) imi petrec ceva timp, dar imi place si sa intru pe diferite bloguri, in special atunci cand gasesc unele chiar interesante, care sa imi capteze atentia inca de la inceput.

Andreea McKagan: Care este melodia ta de suflet?

Cristina: “I don’t wanna miss a thing”, de la Aerosmith. Dar, totodata, “Don’t cry”, de la Guns N’ Roses. Cele doua vor ramane mereu adanc in sufletul meu.

AnaisC.: Care a fost cel mai frumos moment din viata ta pana acum? Dar cel mai urat?

Cristina: Nu imi dau seama care este cel mai frumos, respectiv cel mai urat moment din viata mea. Dar ador sa imi petrec timpul cu unul dintre verii mei, care este mai mare cu 8 ani decat mine… dar ne vedem doar de doua-trei ori pe an. Iar unul dintre lucrurile foarte urate care mi s-au intamplat, a fost sa cad intr-o clasa “monstru” intr-a intaia; astfel, au urmat patru ani pe care ii consider cei mai urati de pana acum… si pe buna dreptate, pentru ca ii vad ca pe niste ani pierduti.

AnaisC.: Care este decada ta muzicala preferata?

Cristina: ’80. Imi plac foarte multe melodii din acea perioada si unde mai pui ca multe dintre formatiile mele preferate erau tinere pe atunci. Este o decada pe care chiar mi-ar fi placut sa o traiesc pe propria piele.

Andreea McKagan: Ai avut vreodata un iubit? Daca da, cum se numea acesta,si daca se poate,ceva detalii picante :>

Cristina: Na, imi pare rau, nu-ti pot da detalii picante. :)) Nu am avut niciun iubit pana acum.

Andreea McKagan: Dar in acest moment esti indragostita/intr-o relatie?

Cristina: Da, sunt indragostita. Este din acelasi oras cu mine, cu trei ani mai mare, cu parul lung si rocker. Dar nu sunt intr-o relatie.

AnaisC.: Stim ca Aerosmith si Steven Tyler sunt unele din preferintele tale cand vine vorba de muzica. Admiratia ta fata de Liv Tyler are vreo legatura cu admiratia ta fata de tatal ei?

Cristina: Intr-un fel, da. Daca nu il stiam pe Steven, cred ca mult timp nu as fi stiut-o nici pe Liv. Dar ea si-a castigat pe merit succesul, este superba, inteligenta, asa ca admiratia mea pentru ea este bine fondata. Visez sa ajung intr-o zi sa port o conversatie cu ea si sa o imbratisez lung.

Andreea McKagan: Familia este un model pentru tine?Daca da, care este cel mai influent membru pentru tine?

Cristina: Cu siguranta este un model pentru mine, sunt foarte norocoasa sa am familia pe care o am. Bunica mea, cea cu care locuiesc, mereu a fost cel mai influent membru pentru mine. Este o persoana foarte inteligenta, frumoasa (la 70 de ani nu are riduri, decat foarte fine), sufletista si cu un caracter puternic. Isi vede de viata si nu ii pasa prea mult de parerea celorlalti referitoare la ea. Si mereu spune ca seman cu ea la caracter.

Andreea McKagan: La cati ani intentionezi sa iti formezi o familie?

Cristina: Ideal ar fi cam pe la 25-26 (aici ma refer la casatorie), desi, pentru zilele noastre, unii ar crede ca este cam devreme. Iar cand o voi face, ma voi dedica familiei mele. Sper ca voi fi o sotie si o mama ideala in aceeasi masura.

Andreea McKagan: Cati copii vrei sa ai? Baiat sau fata?

Cristina: Vreau sa am trei copii. Primul sa fie baiat, apoi o fata (dupa un an) si iar un baiat (tot dupa un an). De multe ori mi-am mai dorit un frate mai mic, avand in vedere ca mai am doar o sora mai mare. Nu vreau sa imi inchipui viitorul fara glasuri de copii in jur.

AnaisC.: Care a fost cel mai stupid dar in acelasi timp amuzant lucru pe care l-ai facut?

Cristina: Nu prea fac lucruri stupide; iar cele pe care le fac, ma indoiesc ca sunt amuzante:)). Dar stiu ca atunci cand eram in clasa a patra, aveam doi colegi care se placeau reciproc, dar “s-au certat”. Asa ca am inceput eu sa ii trimit ei cateva biletele de dragoste, semnandu-ma cu numele lui.

Un mesaj pentru toti cei care-ti citesc blogul…

Cristina: Fiti voi insiva, iar daca vreodata veti vrea sa schimbati ceva la voi, faceti-o, in primul rand, pentru voi, nu pentru altii. Urmati-va propria cale, nu puteti trai prin visele altora si incercati sa depasiti regretele. Credeti-ma, este un sentiment minunat sa ajungi sa te apreciezi pe tine insuti la adevarata ta valoare – sa iti dai sema ca, si daca toti te-ar parasi, ai ramane cu tine, te-ai avea ca sprijin. Intr-o perioada, am reusit si eu sa ajung in acel punct.

Va sunt recunoscatoare ca imi cititi blogul si sper sa ma ridic la masura asteptarilor voastre. Iar daca pana acum nu am reusit, sper ca voi reusi pe viitor.

Un mesaj pentru cititorii blogurilor noastre…

Cristina: Daca ati intrat cel putin odata atat pe blogul Andreei si al lui Anais, cat si pe cel care poarta semnatura amandurora, cu siguranta ati avut de castigat. Postarile lor merita intr-adevar citite, cu atat mai mult cu cat sunt scrise de doua persoane speciale, care au pus piciorul in prag in lumea virtuala pentru a arata si celorlalti frumusetea si controversele rock-ului.

Interviu - Andreea McKagan [3]

  De data aceasta, cea careia i-am luat interviu este Andreea McKagan, careia ii multumesc mult ca a raspuns la intrebarile de mai jos (intr-un timp neasteptat de scurt). Banuiesc ca nu mai are nevoie de introduceri, cu totii o cunoasteti (cel putin cei din "familie") si acesta este un mod de a o cunoaste si mai bine decat inainte. Am ales intrebari atat de legate de ea, despre blogul ei, cat si despre muzica si, bineinteles(!), despre Duff McKagan. 

Eu: Cum te-ai descrie in cateva propozitii?

Andreea McKagan: Pai,sunt o fire destul de sociabila,imi fac prieteni repede,sunt foarte "capoasa",ma enervez(si urlu) repede,sunt extrem de curioasa si in general rad mult.Consider ca am simtul umorului,sunt o fire ironica.Nu am multi prieteni(ma refer la prieteni adevarati,nu amici),insa cei care ii am sunt buni.

Eu: Ai un motto dupa care te ghidezi?

Andreea McKagan: Mintea nu-i un vas care sa fie umplut, ci un foc care trebuie intretinut.

Eu: Ce s-a schimbat pentru tine de cand ai creat Real Music Zone si ce reprezinta acesta pentru tine?

Andreea McKagan: RMZ reprezinta unul din cele mai marete lucruri pe care le-am facut in acesti aproape 14 ani de viata.Este locul unde ma pot descarca cu adevarat si locul de unde mi-am facut si prieteni.Nu pot spune ca s-au intamplat schimbari radicale,doar am capatat experienta, iar aria mea de cunostiinte s-a marit(mai ales in domeniul muzicii).

Eu: Ai ceva planuri speciale pentru viitor legate de blogul tau?

Andreea McKagan: Planuri marete nu am,sper doar sa pot continua.Poate ca voi lucra mai mult la promovare,pentru ca in ultimul timp am cam neglijat asta.

Eu: Ce reprezenta pentru tine rock-ul cand inca nu il ascultai? Dar acum?

Andreea McKagan: Pai,pentru mine rockul nu era ceva satanist(cum cred unii),chiar mi se parea ca rockerii sunt fiinte superioare,si numai oamenii speciali(intr-un sens bun) pot asculta asa ceva.Ascultam si inainte cateva melodii rock,dar parca nu ma puteam desparti asa de usor de pop&rapp...Insa,acum rockul reprezinta pentru mine ceva magnific,e portita spre o lume noua.M-am schimbat in bine de cand am inceput sa ascult muzica buna.Oricat de suparata as fi,daca bag o piesa rock,parca totul trece.E pur si simplu MAGIC!

Eu: Ce alte genuri muzicale iti mai plac?

Andreea McKagan: Imi place muzica clasica,o ascult mai ales cand sunt nervoasa,ea ma calmeaza si imi da o stare de bine.Mai ascult si jazz si dubstep(mai nou).

Eu: Care sunt formatiile tale preferate intr-un top 5? Dar una care nu iti place deloc?

Andreea McKagan: Pai.Pe locul 1:Guns N'Roses.Pe locul 2:Ramones.Pe locul 3: Ozzy Osbourne.Pe locul 4:Motley Crue.Pe locul 5: Bon Jovi...Cred ca nu imi place deloc Paramore :-?

Eu: O melodie de suflet?

Andreea McKagan: Cred ca Guns N'Roses-"Don't Cry"

Eu: De ce favoritul tau este Duff McKagan? Ce iti place cel mai mult la el?

Andreea McKagan: Grea intrebare, recunosc...cred ca deja imi bate inima mai tare.Aici e o poveste mai lunga...Prima oara aveam o obsesie pentru Axl Rose,apoi,treptat am inceput sa ma satur,ii vedeam tot mai des prestatiile live si ma ingrozeau(nu din cauza vocii,ci din cauza vestimentatiei :-S ). Oficial, in iunie am 'renuntat' la Axl si am crezut ca pentru mine ar fi imposibil sa am o trupa preferata din care sa nu am niciun favorit.Toata atentia mi s-a indreptat la Duff,dinainte credeam ca e dragut,insa eram imbolnavita de "sindromul Axl".Treptat am vazut mai multe concerte de-ale lui,mai multe poze,filmari,si, fara sa stiu,am ajuns o fana uriasa...Ce imi place cel ma mult la el?Nu stiu,pur si simplu,EL!Ma inmoi cand aud intr-o melodie partea de bass(ador cum suna bassul in general). Cand vad poze cu el ma apuca visarea...Unii ar zice ca sunt obsedata  Dar nu sunt,sunt doar o MARE fana.

Eu: Daca ai putea petrece o saptamana cu Duff si tu ai planifica-o, ce ai alege sa faceti in timpul ala?

Andreea McKagan: Aici deja trecem in domeniul fantasticului.Niciodata nu m-am gandit la asa ceva.Probabil ca as lesina din primele 3 minute,dar o saptamana...8-}

Eu: Pe care Duff il preferi, pe cel de la Guns N' Roses sau cel de la Velvet Revolver?

Andreea McKagan: Duff din Guns ca si look,Duff din ambele ca si muzica.

Eu: Daca el este idealul tau masculin, care este cel feminin?

Andreea McKagan: Lita Ford,mi se pare o femeie frumoasa si talentata.Nu imi place cand o femeie se da foarte masculina,totusi,este femeie...Lita stie sa faca muzica buna,fie ca poarta tocuri de 10, fie ca poarta bocanci.Pur si simplu o ador.

Eu: Ce meserie ti-ar placea sa ai in viitor? Ar fi una legata de industria muzicala?

Andreea McKagan: -Eu as vrea sa fie in industria muzicala,insa in timp am realizat ca pentru asta ai nevoie si de putin noroc si, totusi,nu multi ajung sa cante pe cele mai mari scene ale lumii(nu ca as aspira la asta).Deci,cariera de muzician este exclusa,poate doar in timpul liber,ca si hobby.Ca si meserie serioasa,cred ca ceva ce are legatura cu finantele,poate bancher sau chiar economista...O alta varianta ar fi sa dau la Jurnalism.

Eu: Un mesaj pentru cititori...

Andreea McKagan: Cititorilor le doresc sa nu se opreasca din ascultat muzica buna,sa continue si ei cu blogurile in acelasi ritm ca pana acum(desigur,unde este cazul),le doresc multa sanatate si fericire...stiu,nu ma pricep la mesaje :))