miercuri, 25 ianuarie 2012

Interviu - Anais [4]

  Cele mai multe voturi de pana acum referitoare la sondajului din dreapta paginii: "Ce preferati de pe Innocent Phantom" se indreapta asupra optiunii "Interviurile", asa ca aceasta postare sper sa fie exact pe gustul vostru (si nu ma indoiesc ca va fi).
  Cel de astazi, asa cum ati dedus si din titlu, ii este luat lui Anais, posesoarea blogului War N'Riot - blog pe care multi dintre voi il stiti de mult timp. Datorita acestui interviu am aflat unele lucruri pe care nu le cunosteam despre Anais si, cu aceasta ocazie, vreau sa ii multumesc inca odata ca a acceptat bucuroasa sa raspunda la intrebarile de mai jos -  raspunzand in stilul ei propriu si intr-o maniera eleganta.


Eu: Cum te-ai autodescrie?
Anais: Niciodata nu am fost in stare sa apreciez felul in care sunt cu adevarat, dar voi incerca…Incerc pe cat posibil sa fiu o persoana rationala(nu imi iese); de asemenea ma straduiesc sa nu ma consum pentru toate prostiile neinsemnate(inca odata,nu imi iese) .Sunt sociabila,obisnuiesc sa distrez lumea si nu judec oamenii de la prima vedere, sunt un bun ascultator si ,daca vii la mine cu o problema , poti sa fii sigur ca pleci cu zambetul pe buze. Stiu cum sa ies din orice problema fara a face compromisuri si fara a sti mare lucru despre ea si obisnuiesc sa fiu un “lider innascut”, bine inteles fara sa mi se urce la cap.

Eu: Ai un principiu/motto dupa care te ghidezi sau unul care iti place in mod deosebit?
Anais: Am invatat de-a lungul vietii nu prea lungi ,dar destul de complicate, ca nu razbesti nicaieri daca nu tragi cu dintii de ceea ce vrei. Nu trebuie sa te lasi nicio secunda si sa lupti pentru ce crezi tu; deci “Never give up” cred ca mi se potriveste cel mai bine. Dar un alt motto cu care sunt intru totul de acord ar fi “Oamenii mari vorbesc despre idei .Oamenii obisnuiti vorbesc despre lucruri. Oamenii mici vorbesc despre alti oameni.”

Eu: Care este cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut pana acum?
Anais: Nu a fost neaparat un moment , ci o perioada. Perioada cand am realizat ca sunt diferita (plus/minus momentul in care am inceput sa ascult muzica buna). Eram intrigata la inceput ca nu puteam face parte din masele de oameni cu idei la fel deci mici si ma gandeam de ce nu pot sta ore in sir vorbind despre lucruri neinsemnate cu persoane de varsta mea care,bine inteles, sunt toate la fel. Dupa ce am trecut de aceasta perioada care trebuie sa recunosc ca a durat cateva luni, a urmat momentul in care mi-am dat seama ca ei sunt total pe dinafara si nu eu,ca oamenii ca ei sunt cei ce formeaza “turma” si ca eu nu fac parte din ea. Si acel moment a insemnat ceva pentru mine - sa realizezi ca ai pasit intr-o alta perioada in viata ta si ca nu te numeri printre “majoritati”, pentru mine a insemnat un progres enorm.

Eu: Care a fost cea mai mare schimbare referitoare la gusturile tale in diferite domenii de-a lungul timpului?
Anais: Cea mai “socanta” schimbare dupa care se pot vedea inca diferentele in viata mea este cea povestita la intrebarea anterioara, dar trecerea de la muzica comercialala la muzica adevarata a fost ca o internare la o clinica de dezintoxicare dupa o dependenta de heroina. A fost o lume diferita pentru mine, cunosteam sunete pe care nu le mai auzisem pana atunci facute de instrumente adevarate,voci care chiar merita ascultate, versuri cu o insemnatate anume…cred ca prima saptamana de muzica buna a fost una de visare, una superba.
Aceasta ramane cea mai radicala schimbare in viata mea, odata cu ea si schimbarea principiilor, a telurilor, a perspectivelor, a perceptiilor asupra vietii. Odata cu schimbarea gusturilor muzicale care mi-au “purificat” creierul pot spune ca mi s-a schimbat viata; si pe bune dreptate.

Eu: Cat de importante ti se par preferintele muzicale ale prietenilor tai? Sunt aceste preferinte un criteriu dupa care ii alegi?
Anais: Am cateva persoane(mai exact 2)pe care le pot numi “prieteni”,persoane care au o varsta respectabila(inca nu am intalnit pe nimeni de varsta mea in Bacau care sa se incadreze in standardele mele, cel putin muzicale)si care au incercat dintotdeauna sa ma aduca pe calea cea dreapta, cu muzica mai ales, si sa imi arate “drumul”. Am fost refractara,evident, deci prietenii adevarati pe care ii am nu ii alesesem eu(daca ma intrebi, nu mai stiu cum am ajuns sa fim “prieteni”),ci ei ma alesesera pe mine si incercau sa ma indrepte. Restul persoanelor pe care le pot numi cunostinte(scoala si celelalte anturaje pe care mi le-am format) nu impartasesc aceleasi gusturi muzicale, dar asta nu e un impediment.
Desigur,am momente cand ma uit la ei si ma intreb “de ce mai stau cu ei:-??” - probabil pentru ca, cu ajutorul naivitati lor, am ajuns sa tin la ei, sa am acel sentiment de “ocrotire”. Si eu vad in mine un fel de “sora mai mare” care e menita sa-i apere .Deci majoritatea relatiilor de “amicitie” pe care le am nu se bazeaza pe gusturi muzicale si nu, acesta nu e un criteriu dupa care ii aleg (nici macar nu-i aleg, apar din senin).

Eu: Crezi in prieteniile virtuale? Dar ca ele intr-o zi vor trece de stadiul de "virtuale"?
Anais: Nu pot spune ca relatia dintre noi doua a trecut de stadiul de “virtual”, pentru simplul fapt ca ne-am vazut 3 minute. Dar sper ca intr-o zi sa ma pot intalni cu persoanele cu care am creat o anumita relatie in domeniul virtual si sa le vad reactia cand ma vor cunoaste pe mine asa cum sunt-AnaisC.-in viata reala, fara limbute pe fundal si denumirea de “blogger”. Pot spune ca am inceput intr-o anumita masura sa “tin” la persoanele cu care port conversatii in mod curent si cu care imi pot impartasi pasiunile si cred ca, intr-o buna zi, acestea vor trece din stadiul de “virtuale” in “reale”.

Eu: Esti o persoana influentabila, influenta sau ambele in aceeasi masura?
Anais: Influentabila nu am fost si nu am sa fiu niciodata .Modul in care ii influentezi pe altii (sau cat recunosc ei ca i-ai influentat) depinde atat de tine cat si de ei. Atata timp cat e vorba de mine, da, ma consider o persoana influenta, atata timp cat depinde de ei, trebuie sa ii obisnuiesti cu ideea ca sunt oameni influentabili .Cred ca in aceste 2 categorii se imparte lumea in general. Unora le este comod sa fie influentati, eu detest sentimentul asta; altii s-au obisnuit cu ideea chiar daca nu le convine neaparat. Eu nu m-as putea trezi dimineata stiind ca sunt “influentabila”.Abia atunci cand gasesc o persoana influenta incepe “distractia”, conflictul de interese; si de obicei se termina cu o prietenie sau o paruiala zdravana.

Eu: Crezi ca esti o fire realista?
Anais: E greu sa fii realist in ziua de azi, dar incerc pe cat posibil sa fiu realista atat cu cei din jur cat si cu mine.

Eu: Ce teme ai abordat in blogurile create inainte de War N'Riot? De ce crezi ca acestea nu au functionat?
Anais: Chiar daca nu eram “convertita” la muzica buna aveam un spirit de diferentiere si faceam diferite postari (majoritatea blogurilor au sfarsit cu un numar de 3 postari maxim) despre fenomenul “pitipoanca-cocalar” si incercam sa explic de ce exista si cum sa ii starpim.Am incercat si ideea unui site de “muzica”, bineinteles muzica pe care o consideram eu a fi muzica atunci si daca imi amintesc eu bine am avut unul numit “True Stars Diary” in care  incepusem sa scriu diferite postari despre persoane celebre care chiar se puteau mandri cu o cariera. Dar parea un site gen tabloid sau mondenitati, asa ca, bineinteles, a sfarsit cu 5 postari. Si am mai avut o incercare cat de cat esuata pentru un blog de wrestling, una din primele mele pasiuni. Ajunsesem sa fac 6.000 vizualizari pe el , dar am observat asta abia la zile dupa ce l-am sters.De ce nu au functionat? Hmmm…pentru ca nu s-a facut acea conxiune blog-blogger care s-a facut in momentul in care am creat WN’R. Toata viata m-am bazat pe spontaneitate si asta a fost cel mai important element si acum. Mi-au trebuit zile intregi pentru a gasi un nume sau o poza de fundal pentru cele 11 bloguri care nu au functionat. La WN’R totul a venit pe moment, nu a trebuit sa intreb pe cineva sau sa caut o denumire pe Internet. Eram in primele 3 zile in care ascultasem prima melodie rock (ma rog, prima de cand ma declarasem “rocker” si aveam pretentii de “ascultator de muzica buna”)si am vrut sa fac ceva. Atunci mi-am amintit logo’ul trupei Rolling Stones, am gasit un nume care sa nu fie deja luat si s-a creat imediat acea legatura.

Eu: Cat de mult inseamna pentru tine War N'Riot? Ce iti place cel mai mult la el?
Anais: Este un mod cat se poate de direct prin care imi pot exprima parerile si prin care imi pot impartasi pasiunile cu niste oameni care chiar stiu despre ce vorbesc.Am vrut sa fie un “punct de pornire” pentru cei ce abia incepeau sa cocheteze cu muzica buna . Am vrut asta si am reusit, am reusit sa adun cateva zeci de mii de oameni impreuna si,cand ma gandesc ca au fost facute aproape 80.000 de click’uri pe adresa blogului meu, ma gandesc ca intr-adevar a meritat. Probabil ceea ce imi place cel mai mult este sa ajut anumiti oameni sa inteleaga muzica buna sau, din contra, gasesc anumiti oameni care ma invata pe mine ce este muzica buna. Este o invatare continua din partea mea si din partea lor, simt ca am facut lumea un loc mai bun. Sunt al naibii de mandra de mine.

Eu: Ce crezi ca inseamna pentru cititori acest blog?
Anais: Cum am spus in raspunsul anterior, pentru unii un punct de pornire,pentru altii un loc in care se regasesc sau gasesc persoane cu care sa isi poata impartasi pasiunile. Mereu am spus ca toate lumea care doreste sa invete temele pe care le abordam noi este bine venita. Este, pe langa o alta adresa gazduita de blogspot.com, un loc in care unii se simt bine, ca atunci cand intri intr-un bar si vezi lume care crezi tu ca este pe aceeasi lungime de unda cu tine, cu care poti purta o conversatie, care te intelege si pe care o intelegi.

Eu: Ai vrea sa schimbi ceva la blogul tau sau sa introduci rubrici noi?
Anais: Din punct de vedere estetic nu cred, cel putin nu in viitorul apropiat. Limbutele si culorile rosu-alb-negru au devenit un fel de “logo”pentru WarN’Riot si nu vreau sa schimb asta. Cat despre rubrici…Ohh da, urmeaza multe alte rubrici, postari libere in care voi aborda diferite teme si mult mai multe top’uri. Nu am privit niciodata adaugarea unei noi rubrici sau unui gen de postare o “schimbare”, ci o evolutie.

Eu: Din ce puncte de vedere te caracterizeaza rock-ul?
Anais: Din toate punctele de vedere. Ador energia emanata de anumite melodii, modul in care o trupa poate canta despre sex,droguri si viata de noapte, iar apoi despre o iubire sincera sau o femeie care a insemnat ceva pentru el (ei), sunetul tuturor instrumentelor (impreuna si separat), ceea ce exprima versurile, aspectul trupelor (mai ales trupele din anii ’70-’80), viata lor cu bune si cu rele.
Ma regasesc in toate astea si pot gasi un element in fiecare melodie in care sa ma regasesc in totalitate.

Eu: Ai intalnit persoane care asculta acest gen doar pentru a iesi in evidenta? Daca da, pe cine?
Anais: Majoritatea persoanelor pe care le-am intalnit in ultima perioada (cel putin pe cele de varsta mea) fac diferite lucruri pentru a iesi in evidenta ,pentru a fi diferiti - rock’ul este unul din ele.Nu pot face o lista, sunt prea multe - si in domeniul virtual si in viata de zi cu zi. Ar fi multe de spus despre acest gen de persoane, dar este o intreaga psihologie si prefer sa trec la urmatoarea intrebare,pentru a si asculta melodia de suflet, mai bine decat a vorbi despre neica-nimeni.

Eu: Care este melodia ta de suflet?
Anais: De cativa ani buni (mai exact 5), una din principalele mele pasiuni este wrestling’ul. Nu pentru ceea ce este la televizor (un show ieftin presarat, evident, cu pornigrafie),ci wrestling’ul ca sport, loc in care gasesti multe legaturi cu muzica rock si, bineinteles, loc in care unii se uita crucis si se intreaba ce e asta “doar bataie”. Si de cand am descoperit aceasta melodie, Bruce Springsteen-“The Wrestler”, pot spune ca a devenit una din melodiile mele de suflet. Exprima un milion de stari in doar cateva minute, pe o melodie simpla si versuri reale.
O alta melodie care are o mare insemnatate este “Welcome to the jungle” din repertoriul Guns N’Roses, prima melodia “oficiala” din viata de rocker. Ar urma sa spun Cinderella-“Don’t know what you got ‘till is gone”, Boston-“Amanda”,Smokie-“Living next door to Alice”, Def Leppard-“Love bites”, Bon Jovi-“All about loving you” sau Motley Crue-“Wothout you”, dar mi-ai zis sa ma rezum la una singura.

Eu: Uite ca am ajuns sa te intreb si asta: daca ai putea petrece o saptamana cu Slash, in anii '85, ce ai alege sa faceti?
Anais: Pot spune ca am raspuns la celelalte 15 intrebari pentru a ajunge la asta.Nu, glumesc, desi am spus in repetate randuri ca sunt “indragostita” de Saul (din nou,ma straduiesc sa-i spun pe nume )nu cred ca acesta este sentimentul adevarat. Nu te poti indragosti de o persoana pe care nu o cunosti (mai stiu eu pe cineva care s-a si declarat casatorita cu un fost “trandafir”). Dar da, recunosc, am facut o pasiune pentru el. Nu pot spune ca a devenit un “idol”, nu ii pot admira modul de viata, dar il admir ca chitarist, ca persoana publica, ca tot ce a reprezentat pentru lumea rock’ului si, nu in ultimul rand, ca barbat, cel putin cat se vede de aici. Pot spune ca, la momentul de fata, este idealul meu ca barbat. Imi place tot la el: buzele, ochii, parul, palaria:>, serpisoru’ din “Patience”, modul in care sta cand face solo’ul in “November rain”, modul in care isi poate schimba privirea din “pervers” in innocent, tot. Si, desi am tot felu’ de gandiri perverse (cine nu are?), consider acesta un interviu “serios” si nu pot declara asa ceva. Daca as fi avut in jur de 20 de ani la acel moment (desi prefer “aspectul” lui de la inceputul anilor ’90 si nu prin ’85) , daca as fi trait in anturajul acelei trupe si as fi vazut acel mod de viata, probabil mi-as schimba parerea. Dar pana una alta, hai sa raspund la intrebare.
Cred ca in acea saptamana as incerca sa stapanesc “instrumentul diavolului”, chitara de la unul dintre cei mai buni, m-as holba ca inecata la parul lui, i-as purta palaria 24/24 si, daca atunci cand s-ar intampla asta, as avea mentalitatea (si blogul :>), probabil ar iesi un interviu de toata frumusetea.
Vezi ,nimic pervers (da, bine, stiu ca ti-am promis un roman, dar am si eu rusinea mea (si maica-mea iti citeste blogul) ), deci nu risc. Nu ca nu ar exista, dar nu imi pot exprima aceste ganduri de fata cu cele cateva mii de persoane care iti citesc blogul. Ok, girl, it’s something privat=)).

Eu: Ce parere aveai despre rock acum cativa ani?
Anais: Avand mentalitati diferite despre absolut orice ma inconjoara, priveam si muzica rock ca fiind ceva “ciudat”, desi nu am numit-o niciodata “satanista”.Am vazut-o doar ca pe ceva ciudat, dar incercam sa nu ii judec pe cei care o canta/asculta.

Eu: Daca ai avea acum propria formatie, cum s-ar numi aceasta si ce loc ai ocupa tu in ea?
Anais: O voi avea intr-o zi, te asigur. Nu stiu daca va fi ceva de viitor, dar o voi avea .Numele cred ca vine de la sine, ca procesul de creare a unei melodii. Sunt mai multe idei venite din partea tuturor membrilor si numele are ceva din fiecare, sau o combinatie intre fiecare idee, dar daca ar fi sa aleg eu un nume, acesta ar fi Sweet Leaf - de cand am ascultat pentru prima oara melodia stiam ca, daca voi avea (scuze, cand voi avea) o trupa , aceasta va fi una din optiunile pentru nume .Cat despre “rolul” meu in ea, cu siguranta voce.Iti pot canta o melodie Motorhead si apoi una Nighwish sau una Led Zeppelin si apoi una Aerosmith -  am cantat ceva timp la pian cand eram mai mica, deci cred ca imi pot aminti , si pe la 5 ani ma jucam cu o muzicuta=)).

Eu: Cum te vezi peste 10 ani? Crezi ca te vei schimba mult? Sau, mai bine spus, ce anume din tine crezi ca se va schimba si ce va ramane la fel?
Anais: Nu cred ca imi voi schimba mentalitatea toata viata, sau cel putin nu in mare masura. Odata ce voi cunoaste oameni noi si voi trai diferite experiente, modul de gandire se va dezvolta si voi privi cu alti ochi toate lucrurile. Dar nu stiu acum in ce consta aceste schimbari. Peste 10 ani, adica la 24 de ani…Hmm:-?, daca ma intrebari peste 20 de ani, ca sa fiu trecuta deja de 30 de ani, probabil as fi spus cu o cariera de psiholog sau undeva la mijlocul unei cariere muzicale, cu 3 premii Grammy deja castigate…sunt al naibii de multe variante. Nici nu stiu cum va arata ziua de maine si cred ca fiecare secunda e o provocare, dar 10 ani…

Eu: Ce meserie crezi ca ti s-ar potrivi cel mai bine pe viitor?
Anais: Ma voi stradui pe cat posibil sa trec prin cele 2 pasiuni majore ale vietii mele (cel putin la acest moment), muzica si luptele. Dar ca o meserie, pentru care voi face o pregatire (facultate), este psihologia sau avocatura.

Eu: Un mesaj pentru cititori…
Anais: Tineti minte: fara voi, un blog nu poate exista; si cea mai mare placere a unui blogger este atunci cand citeste un comentariu din partea voastra, vede un numar de vizualizari cat de mic, stie ca voi i-ati citit gandurile si le-ati apreciat sau criticat. Si, credeti-ma, stiu ce vorbesc.
Fata asta(Cristina) face o treaba minunata si acum ca are si statutul de nasa(nu o stresati prea tare) ma simt si mai apropiata de ea. Astept interviul asta inca de cand s-a apucat de primul si acum ca mi l-a luat mi-a crescut deja respectul de sine cu cateva puncte. Mai bine cititi “Scheletu’-n bocanci” decat lectura obligatorie de la scoala si mai bine va omorati timpul pe acest blog decat facand orice altceva.
Viata lunga, Innocent Phantom.

joi, 19 ianuarie 2012

Rezultatul sondajului: AC/DC

Iron Maiden
  8 (36%)
AC/DC
  14 (63%)

  Scopul sondajului a fost sa alatur o formatie care personal imi place chiar mult (Iron Maiden) si una foarte cunoscuta de asemenea (AC/DC), pe care insa nu o ascult mai deloc, nefiind tocmai genul meu. Ma asteptam  ca AC/DC sa castige, iar diferenta dintre voturi este una deloc stransa.
  Nu stiu daca in locul sondajului incheiat voi pune un altul in viitorul apropiat, pentru ca nu imi vine in minte nicio idee in momentul de fata. Insa va propun ca de data asta sa alegeti voi un nou sondaj care vreti sa apara pe blog si, daca va fi cazul, promit ca o sa-l pun cat pot de repede.:))

joi, 12 ianuarie 2012

Sondaj: Ce preferati de pe Innocent Phantom?

  In cele 5 luni si aproape jumatate de cand am creat blogul, am scris diferite tipuri de postari, legate de diferitele mele pasiuni, unele neavand nicio legatura cu altele. Iar asa cum am scris in prima postare, Innocent Phantom nu are o tema anume, desi incerc sa ma leg cat mai mult de muzica. 
  Prin sondajul "Ce preferati de pe Innocent Phantom?" (aflat in dreapta paginii) vreau sa vad ce alegeti voi, pentru a ma axa mai mult pe temele respective in postarile viitoare. Acesta consta in:
-postarile cu subiect muzical
-interviurile
-sondajele
-postarile libere
-seria "Scheletu'-n bocanci"
-diversele compuneri
- + varianta "nu am un tip preferat de postari".


 PS. 1 Aveti optiunea de a selecta mai multe raspunsuri si sondajul va dura pana in 29 februarie.
 PS. 2 De maine voi fi plecata de acasa si nu cred ca voi avea ocazia sa mai postez ceva tot sfarsitul de saptamana, insa astept sa ma intorc (bine, nu prea astept sa ma intorc atat de repede....) si sa citesc ceea ce veti posta voi pana atunci :).

luni, 9 ianuarie 2012

Interviu - Andreea McKagan [3]

  De data aceasta, cea careia i-am luat interviu este Andreea McKagan, careia ii multumesc mult ca a raspuns la intrebarile de mai jos (intr-un timp neasteptat de scurt). Banuiesc ca nu mai are nevoie de introduceri, cu totii o cunoasteti (cel putin cei din "familie") si acesta este un mod de a o cunoaste si mai bine decat inainte. Am ales intrebari atat de legate de ea, despre blogul ei, cat si despre muzica si, bineinteles(!), despre Duff McKagan. 




Eu: Cum te-ai descrie in cateva propozitii?
Andreea McKagan: Pai,sunt o fire destul de sociabila,imi fac prieteni repede,sunt foarte "capoasa",ma enervez(si urlu) repede,sunt extrem de curioasa si in general rad mult.Consider ca am simtul umorului,sunt o fire ironica.Nu am multi prieteni(ma refer la prieteni adevarati,nu amici),insa cei care ii am sunt buni.

Eu: Ai un motto dupa care te ghidezi?
Andreea McKagan: Mintea nu-i un vas care sa fie umplut, ci un foc care trebuie intretinut.

Eu: Ce s-a schimbat pentru tine de cand ai creat Real Music Zone si ce reprezinta acesta pentru tine?
Andreea McKagan: RMZ reprezinta unul din cele mai marete lucruri pe care le-am facut in acesti aproape 14 ani de viata.Este locul unde ma pot descarca cu adevarat si locul de unde mi-am facut si prieteni.Nu pot spune ca s-au intamplat schimbari radicale,doar am capatat experienta, iar aria mea de cunostiinte s-a marit(mai ales in domeniul muzicii).

Eu: Ai ceva planuri speciale pentru viitor legate de blogul tau?
Andreea McKagan: Planuri marete nu am,sper doar sa pot continua.Poate ca voi lucra mai mult la promovare,pentru ca in ultimul timp am cam neglijat asta.

Eu: Ce reprezenta pentru tine rock-ul cand inca nu il ascultai? Dar acum?
Andreea McKagan: Pai,pentru mine rockul nu era ceva satanist(cum cred unii),chiar mi se parea ca rockerii sunt fiinte superioare,si numai oamenii speciali(intr-un sens bun) pot asculta asa ceva.Ascultam si inainte cateva melodii rock,dar parca nu ma puteam desparti asa de usor de pop&rapp...Insa,acum rockul reprezinta pentru mine ceva magnific,e portita spre o lume noua.M-am schimbat in bine de cand am inceput sa ascult muzica buna.Oricat de suparata as fi,daca bag o piesa rock,parca totul trece.E pur si simplu MAGIC!

Eu: Ce alte genuri muzicale iti mai plac?
Andreea McKagan: Imi place muzica clasica,o ascult mai ales cand sunt nervoasa,ea ma calmeaza si imi da o stare de bine.Mai ascult si jazz si dubstep(mai nou).

Eu: Care sunt formatiile tale preferate intr-un top 5? Dar una care nu iti place deloc?
Andreea McKagan: Pai.Pe locul 1:Guns N'Roses.Pe locul 2:Ramones.Pe locul 3: Ozzy Osbourne.Pe locul 4:Motley Crue.Pe locul 5: Bon Jovi...Cred ca nu imi place deloc Paramore :-?

Eu: O melodie de suflet?
Andreea McKagan: Cred ca Guns N'Roses-"Don't Cry"

Eu: De ce favoritul tau este Duff McKagan? Ce iti place cel mai mult la el?
Andreea McKagan: Grea intrebare, recunosc...cred ca deja imi bate inima mai tare.Aici e o poveste mai lunga...Prima oara aveam o obsesie pentru Axl Rose,apoi,treptat am inceput sa ma satur,ii vedeam tot mai des prestatiile live si ma ingrozeau(nu din cauza vocii,ci din cauza vestimentatiei :-S ). Oficial, in iunie am 'renuntat' la Axl si am crezut ca pentru mine ar fi imposibil sa am o trupa preferata din care sa nu am niciun favorit.Toata atentia mi s-a indreptat la Duff,dinainte credeam ca e dragut,insa eram imbolnavita de "sindromul Axl".Treptat am vazut mai multe concerte de-ale lui,mai multe poze,filmari,si, fara sa stiu,am ajuns o fana uriasa...Ce imi place cel ma mult la el?Nu stiu,pur si simplu,EL!Ma inmoi cand aud intr-o melodie partea de bass(ador cum suna bassul in general). Cand vad poze cu el ma apuca visarea...Unii ar zice ca sunt obsedata  Dar nu sunt,sunt doar o MARE fana.

Eu: Daca ai putea petrece o saptamana cu Duff si tu ai planifica-o, ce ai alege sa faceti in timpul ala?
Andreea McKagan: Aici deja trecem in domeniul fantasticului.Niciodata nu m-am gandit la asa ceva.Probabil ca as lesina din primele 3 minute,dar o saptamana...8-}

Eu: Pe care Duff il preferi, pe cel de la Guns N' Roses sau cel de la Velvet Revolver?
Andreea McKagan: Duff din Guns ca si look,Duff din ambele ca si muzica.

Eu: Daca el este idealul tau masculin, care este cel feminin?
Andreea McKagan: Lita Ford,mi se pare o femeie frumoasa si talentata.Nu imi place cand o femeie se da foarte masculina,totusi,este femeie...Lita stie sa faca muzica buna,fie ca poarta tocuri de 10, fie ca poarta bocanci.Pur si simplu o ador.

Eu: Ce meserie ti-ar placea sa ai in viitor? Ar fi una legata de industria muzicala?
Andreea McKagan: -Eu as vrea sa fie in industria muzicala,insa in timp am realizat ca pentru asta ai nevoie si de putin noroc si, totusi,nu multi ajung sa cante pe cele mai mari scene ale lumii(nu ca as aspira la asta).Deci,cariera de muzician este exclusa,poate doar in timpul liber,ca si hobby.Ca si meserie serioasa,cred ca ceva ce are legatura cu finantele,poate bancher sau chiar economista...O alta varianta ar fi sa dau la Jurnalism.

Eu: Un mesaj pentru cititori...
Andreea McKagan: Cititorilor le doresc sa nu se opreasca din ascultat muzica buna,sa continue si ei cu blogurile in acelasi ritm ca pana acum(desigur,unde este cazul),le doresc multa sanatate si fericire...stiu,nu ma pricep la mesaje :))

duminică, 8 ianuarie 2012

Scheletu'-n bocanci (5)

  Zgomot specific de artificii, multa, foarte multa galagie si un sfert din oras adunat laolalta. Exact - revelionul! Si exact - a fost si el acolo - scumpul schelet in bocanci. Si exact - ...
  A fost totusi o atmosfera... sa-i zicem draguta, sau poate, in viziunea scheletului, una suportabila, chiar frumoasa. A fost prima data cand s-a simtit bine in compania oamenilor, pentru ca a simtit nevoia sa impartaseasca cu cineva clipele respective, atunci, la cateva minute de 2012. Sau a fost doar o impresie inselatoare intr-o clipa ceva mai speciala fata de restul anului... pentru ca el stie ca locul lui NU este printre oameni!!
  Tacere brusca, tensiune, asteptare, neliniste, magie,bucurie, emotii, sclipiri in ochi si iar tacere brusca, apoi o voce sugrumata din multime: "Este ora 24:00!".
  Entuziasm, fericire, artificiile care nu au incetat, imbratisari, mii de pupaturi pe zeci de obraji si iar entuziasm, apoi o voce din multime: "Si ce?".  Normal, era vocea celui care poarta bocanci, dar in scurt timp si-a amintit ca in momentele alea vroia sa fie mai apropiat de rasa umana, asa ca a incercat sa repare ceea ce apus inainte (destul de tare cat sa il auda aproape toti): "Si ce ar fi sa trasformam totul intr-o amintire cernuta cu magia prezentului?". Wow, a fost prima metafora pe care vreodata a spus-o in intreaga lui viata, dar se vede ca are alura de artist.
  Atunci, el s-a gandit sa-si puna o dorinta, una care sa straluceasca printre celelalte simple dorinte pe care le avea pana atunci. A inchis ochii si a spus incet, ca aproape i se miscau buzele: "Am nevoie de un suflet pereche, de oase pereche, de o viata pereche care sa imi completeze toate lipsurile. Oare unde este acea "scheleta", care sa ma induioseze de fiecare data cand privirile ni s-ar intersecta? Unde este EA? Parca o si vad, cu trupul ei perfect, parca ii si vad coastele, cutia toracica si cea craniana ca si cum ar fi aici, la o jumatate de sfert de pas de mine. De ea am nevoie si de nimeni altcineva!"
  -Vreti o cupa de sampanie?
  "Parca ii aud si glasul, atat de suav....dar atat de putin feminin?"
  -Vreti o cupa de sampanie?
  "Nu este nevoie sa mai repete, de la ea vreau totul...." Si a deschis ochii pentru a lua sampania. Dar surpriza, in fata lui era doar un baietel de vreo sapte ani, care vroia doar sa fie politicos.
  -Nu copile, cred ca m-am imbatat deja.

joi, 5 ianuarie 2012

Viaţa-i o curvă

  Nu-i adevarat. Si nu vreau ca in postarea asta sa jignesc viata, ca si cum ea ar fi de vina pentru neimplinirile mele. Adevarul e ca de vreo saptamana si ceva citesc o carte care ma face sa ma gandesc tot mai des asupra mea, sa ma compar cu personajul principal (care nu are o viata asa cum i-ar placea sa aiba), cu care insa nu am multe lucruri in comun. Totusi, cartea se numeste "O femeie implinita". 
  As minti daca as spune ca nu am o viata frumoasa, dar mi-am dat seama ca daca nu m-as inchide atat de mult in mine, daca as cuteza si eu sa "scot capul in lume" mai mult, as putea fi nitel mai implinita pe mai multe planuri. Am mai spus, sunt o fire optimista, dar astazi tind sa vad mai mult partea goala a paharului...doar atat. Si imi vin in minte cuvintele unei colege (culmea, o cheama tot Cristina), care m-a intrebat intr-o zi la scoala: "Viata-i o curva, asa-i?" Da, ma, astazi e! Si pacat ca nu-mi puteti vedea acum expresia fetei.
  Si daca tot am intrat pe blog, m-am gandit sa lungesc postarea cu niste intrebari (nu ca s-ar putea numi intrebari) la care chiar sunt curioasa ce raspundeti, in cazul in care o faceti. Iar ca sa ma mai contrazic odata cu titlul, viata nu-i o curva, dar astazi asa o vad. :))

1. o persoana anume care va este foarte antipatica...

2. o data cand cineva v-a mintit...

3. o dezamagire de orice fel...

4. o amintire urata din copilarie

5. dar una recenta...

6. o melodie pe care, in loc sa trebuiasca sa o ascultati, ati prefera mai degraba sa nu mai ascultati muzica toata ziua...

7. un moment in care nu v-ati putut opri lacrimile...

8. cele mai urate cuvinte pe care i le-ati spus cuiva...

9. nimic, aici puteti spune orice vreti, destul ca v-ati ocupat timpul citind pana aici...

marți, 3 ianuarie 2012

Heroes del Silencio, considerata cea mai de succes (fosta) trupa rock din istoria Spaniei

 Heroes del Silencio, uneori prescurtata Heroes, a fost o trupa rock din Spania, cea mai cunoscuta in acea tara. A fost fondata in anul 1984 si a avut parte de un real succes in Spania si America Latina, dar si in diferite tari europene, precum Germania, Belgia, Franta, Italia si Elvetia. Astfel a devenit una dintre cele mai de succes trupe din istoria rock-ului spaniol.
                                    
  Inceputul succesului
Originile trupei Heroes del Silencio sunt in orasul Zaragoza, la inceputul anilor '80. Acolo, fratii Pedro (baterie) si Juan Valdivia (chitara) si-au inceput primii pasi in idustria muzicala, alaturi de un verisor de-al lor, Javier Guajardo Valdivia (voce), formand Zumo de Vidrio. In acea perioada, l-au cunoscut pe Enrique Ortiz de Landázuri (care si-a schimbat numele in Enrique Bunbury), care pe atunci canta la bas in Proceso Entropico, formatie cu care au impartit de cateva ori scena.L-au invitat sa se alature trupei lor, Bunbury a acceptat si au inceput (ca trio, pentru ca varul fratilor Valdivia a parasit formatia) primele lor interpretari, prima fiind in 16 decembrie 1984. Au inceput sa inregistreze melodii precum "Olvidado", "Sindicado del Riesgo", "Heroe del Silencio"si "Hologramas". Cum stilul obscur si simbolic, cu clare influente post-punk ale noilor compozitii, era foarte diferit de pop-ul de la Zumo de Vidrio, au decis sa incheie acea etapa si sa refondeze trupa. In 1985, s-a incorporat un nou basist, numit Joaquin Cardiel, pentru a-i usura munca lui Enrique Bunbury, care canta si compunea versurile. Tot in acel an, Pedro Valdivia a renuntat la formatie pentru a se ocupa mai mult de studiile lui de medicina si a fost inlocuit la baterie de catre Pedro Andreu.
  Dupa aceste schimbari profunde, membrii trupei Zumo de Vidrio au decis sa isi schimbe si numele, chiar daca nu aveau inca nicio idee concreta in aceasta privinta. Putinele propuneri de denumire erau de fapt numele primelor lor piese: "Olvidado", "Heroe del Silencio" sau "Holograma". In drum spre un post de radio, in lift, cei patru se intrebau: "Ia sa vedem, cum ne numim?". Atunci unul dintre ei a sugerat "Heroes del Silencio" ("Heroe del Silencio fiind una dintre piesele lor, pe care au schimbat-o in "Heroe de Leyenda". Celorlalti le-a placut ideea si acesta a ramas ca nume definitiv pentru formatie. 
  Lumea a inceput sa ii cunoasca dupa ce au fost castigatorii festivalului din Benidorm, in 1986. In 1988 a aparut albumul alternativ/new-wave "El Mar No Cesa", care se traduce prin "Marea nu se opreste", care reprezinta un joc de cuvinte de la aforismul spaniol "el mal no cesa"-"raul nu se opreste". Au urmat apoi albumele de studio: "Senderos de traicion" (1990), "El espiritu del vino" (1993),  "Avalancha" (1995) si cele live: "En directo" (1989), "Senda '91" (1991), "Parasiempre" (1996).Albumul de studio "Avalacha", are influente oculte , cu foarte multe referiri simbolice in versuri:  animale si personaje totemice, experiente orinice, vrajitorii, ocultism si magie. 


  Sfarsitul 
  Au inovat cu fiecare album si nu exista chitarist spaniol care sa nu stie cel putin un cantec de-al lor, cel mai cunoscut fiind "Heroe de Leyenda". In ciuda succesului, Heroes del Silencio s-a destramat, toti membrii formatiei cazand de comun acord asupra acestei decizii. Insa formatia inca mai avea un contract de respectat, ceea ce insemna ca mai trebuia sa scoata inca 5 albume.Asa ca a aparut, in 1998,  albumul "Rarezas".  Solistul a declarat dupa aceea ca nu a fost de acord cu repertoriul ales, dar a preferat sa cedeze pentru a nu inrautati mai mult relatia lui cu grupul. Apoi au mai publicat inca patru materiale. Dupa zece ani de la separare, li s-a oferit posibilitatea de a realiza un turneu de adio, ca o forma inedita de a incheia traiectoria trupei, acesta numindu-se "Heroes del Silencio Tour 2007". 
  Dupa sfarsitul turneului, Enrique Bunbury a confirmat sfarsitul definitiv al formatiei si a afirmat ca va continua o cariera pe cont propriu.



   "Entre Dos Tierras"


   "Mar Adentro"


   "La Sirena Varada"


   "Olvidado"



 1. Ce parere aveti despre faptul ca o trupa rock care nu canta in engleza si care si-a inceput cariera de la o varsta frageda a devenit atat de cunoscuta? Credeti ca limba in care canta o formatie influenteaza succesul acesteia?
 2. Considerati ca rock-ul spaniol este "de calitate"?