joi, 19 ianuarie 2012

Rezultatul sondajului: AC/DC

Iron Maiden
  8 (36%)
AC/DC
  14 (63%)

  Scopul sondajului a fost sa alatur o formatie care personal imi place chiar mult (Iron Maiden) si una foarte cunoscuta de asemenea (AC/DC), pe care insa nu o ascult mai deloc, nefiind tocmai genul meu. Ma asteptam  ca AC/DC sa castige, iar diferenta dintre voturi este una deloc stransa.
  Nu stiu daca in locul sondajului incheiat voi pune un altul in viitorul apropiat, pentru ca nu imi vine in minte nicio idee in momentul de fata. Insa va propun ca de data asta sa alegeti voi un nou sondaj care vreti sa apara pe blog si, daca va fi cazul, promit ca o sa-l pun cat pot de repede.:))

joi, 12 ianuarie 2012

Sondaj: Ce preferati de pe Innocent Phantom?

  In cele 5 luni si aproape jumatate de cand am creat blogul, am scris diferite tipuri de postari, legate de diferitele mele pasiuni, unele neavand nicio legatura cu altele. Iar asa cum am scris in prima postare, Innocent Phantom nu are o tema anume, desi incerc sa ma leg cat mai mult de muzica. 
  Prin sondajul "Ce preferati de pe Innocent Phantom?" (aflat in dreapta paginii) vreau sa vad ce alegeti voi, pentru a ma axa mai mult pe temele respective in postarile viitoare. Acesta consta in:
-postarile cu subiect muzical
-interviurile
-sondajele
-postarile libere
-seria "Scheletu'-n bocanci"
-diversele compuneri
- + varianta "nu am un tip preferat de postari".


 PS. 1 Aveti optiunea de a selecta mai multe raspunsuri si sondajul va dura pana in 29 februarie.
 PS. 2 De maine voi fi plecata de acasa si nu cred ca voi avea ocazia sa mai postez ceva tot sfarsitul de saptamana, insa astept sa ma intorc (bine, nu prea astept sa ma intorc atat de repede....) si sa citesc ceea ce veti posta voi pana atunci :).

luni, 9 ianuarie 2012

Interviu - Andreea McKagan [3]

  De data aceasta, cea careia i-am luat interviu este Andreea McKagan, careia ii multumesc mult ca a raspuns la intrebarile de mai jos (intr-un timp neasteptat de scurt). Banuiesc ca nu mai are nevoie de introduceri, cu totii o cunoasteti (cel putin cei din "familie") si acesta este un mod de a o cunoaste si mai bine decat inainte. Am ales intrebari atat de legate de ea, despre blogul ei, cat si despre muzica si, bineinteles(!), despre Duff McKagan. 




Eu: Cum te-ai descrie in cateva propozitii?
Andreea McKagan: Pai,sunt o fire destul de sociabila,imi fac prieteni repede,sunt foarte "capoasa",ma enervez(si urlu) repede,sunt extrem de curioasa si in general rad mult.Consider ca am simtul umorului,sunt o fire ironica.Nu am multi prieteni(ma refer la prieteni adevarati,nu amici),insa cei care ii am sunt buni.

Eu: Ai un motto dupa care te ghidezi?
Andreea McKagan: Mintea nu-i un vas care sa fie umplut, ci un foc care trebuie intretinut.

Eu: Ce s-a schimbat pentru tine de cand ai creat Real Music Zone si ce reprezinta acesta pentru tine?
Andreea McKagan: RMZ reprezinta unul din cele mai marete lucruri pe care le-am facut in acesti aproape 14 ani de viata.Este locul unde ma pot descarca cu adevarat si locul de unde mi-am facut si prieteni.Nu pot spune ca s-au intamplat schimbari radicale,doar am capatat experienta, iar aria mea de cunostiinte s-a marit(mai ales in domeniul muzicii).

Eu: Ai ceva planuri speciale pentru viitor legate de blogul tau?
Andreea McKagan: Planuri marete nu am,sper doar sa pot continua.Poate ca voi lucra mai mult la promovare,pentru ca in ultimul timp am cam neglijat asta.

Eu: Ce reprezenta pentru tine rock-ul cand inca nu il ascultai? Dar acum?
Andreea McKagan: Pai,pentru mine rockul nu era ceva satanist(cum cred unii),chiar mi se parea ca rockerii sunt fiinte superioare,si numai oamenii speciali(intr-un sens bun) pot asculta asa ceva.Ascultam si inainte cateva melodii rock,dar parca nu ma puteam desparti asa de usor de pop&rapp...Insa,acum rockul reprezinta pentru mine ceva magnific,e portita spre o lume noua.M-am schimbat in bine de cand am inceput sa ascult muzica buna.Oricat de suparata as fi,daca bag o piesa rock,parca totul trece.E pur si simplu MAGIC!

Eu: Ce alte genuri muzicale iti mai plac?
Andreea McKagan: Imi place muzica clasica,o ascult mai ales cand sunt nervoasa,ea ma calmeaza si imi da o stare de bine.Mai ascult si jazz si dubstep(mai nou).

Eu: Care sunt formatiile tale preferate intr-un top 5? Dar una care nu iti place deloc?
Andreea McKagan: Pai.Pe locul 1:Guns N'Roses.Pe locul 2:Ramones.Pe locul 3: Ozzy Osbourne.Pe locul 4:Motley Crue.Pe locul 5: Bon Jovi...Cred ca nu imi place deloc Paramore :-?

Eu: O melodie de suflet?
Andreea McKagan: Cred ca Guns N'Roses-"Don't Cry"

Eu: De ce favoritul tau este Duff McKagan? Ce iti place cel mai mult la el?
Andreea McKagan: Grea intrebare, recunosc...cred ca deja imi bate inima mai tare.Aici e o poveste mai lunga...Prima oara aveam o obsesie pentru Axl Rose,apoi,treptat am inceput sa ma satur,ii vedeam tot mai des prestatiile live si ma ingrozeau(nu din cauza vocii,ci din cauza vestimentatiei :-S ). Oficial, in iunie am 'renuntat' la Axl si am crezut ca pentru mine ar fi imposibil sa am o trupa preferata din care sa nu am niciun favorit.Toata atentia mi s-a indreptat la Duff,dinainte credeam ca e dragut,insa eram imbolnavita de "sindromul Axl".Treptat am vazut mai multe concerte de-ale lui,mai multe poze,filmari,si, fara sa stiu,am ajuns o fana uriasa...Ce imi place cel ma mult la el?Nu stiu,pur si simplu,EL!Ma inmoi cand aud intr-o melodie partea de bass(ador cum suna bassul in general). Cand vad poze cu el ma apuca visarea...Unii ar zice ca sunt obsedata  Dar nu sunt,sunt doar o MARE fana.

Eu: Daca ai putea petrece o saptamana cu Duff si tu ai planifica-o, ce ai alege sa faceti in timpul ala?
Andreea McKagan: Aici deja trecem in domeniul fantasticului.Niciodata nu m-am gandit la asa ceva.Probabil ca as lesina din primele 3 minute,dar o saptamana...8-}

Eu: Pe care Duff il preferi, pe cel de la Guns N' Roses sau cel de la Velvet Revolver?
Andreea McKagan: Duff din Guns ca si look,Duff din ambele ca si muzica.

Eu: Daca el este idealul tau masculin, care este cel feminin?
Andreea McKagan: Lita Ford,mi se pare o femeie frumoasa si talentata.Nu imi place cand o femeie se da foarte masculina,totusi,este femeie...Lita stie sa faca muzica buna,fie ca poarta tocuri de 10, fie ca poarta bocanci.Pur si simplu o ador.

Eu: Ce meserie ti-ar placea sa ai in viitor? Ar fi una legata de industria muzicala?
Andreea McKagan: -Eu as vrea sa fie in industria muzicala,insa in timp am realizat ca pentru asta ai nevoie si de putin noroc si, totusi,nu multi ajung sa cante pe cele mai mari scene ale lumii(nu ca as aspira la asta).Deci,cariera de muzician este exclusa,poate doar in timpul liber,ca si hobby.Ca si meserie serioasa,cred ca ceva ce are legatura cu finantele,poate bancher sau chiar economista...O alta varianta ar fi sa dau la Jurnalism.

Eu: Un mesaj pentru cititori...
Andreea McKagan: Cititorilor le doresc sa nu se opreasca din ascultat muzica buna,sa continue si ei cu blogurile in acelasi ritm ca pana acum(desigur,unde este cazul),le doresc multa sanatate si fericire...stiu,nu ma pricep la mesaje :))

duminică, 8 ianuarie 2012

Scheletu'-n bocanci (5)

  Zgomot specific de artificii, multa, foarte multa galagie si un sfert din oras adunat laolalta. Exact - revelionul! Si exact - a fost si el acolo - scumpul schelet in bocanci. Si exact - ...
  A fost totusi o atmosfera... sa-i zicem draguta, sau poate, in viziunea scheletului, una suportabila, chiar frumoasa. A fost prima data cand s-a simtit bine in compania oamenilor, pentru ca a simtit nevoia sa impartaseasca cu cineva clipele respective, atunci, la cateva minute de 2012. Sau a fost doar o impresie inselatoare intr-o clipa ceva mai speciala fata de restul anului... pentru ca el stie ca locul lui NU este printre oameni!!
  Tacere brusca, tensiune, asteptare, neliniste, magie,bucurie, emotii, sclipiri in ochi si iar tacere brusca, apoi o voce sugrumata din multime: "Este ora 24:00!".
  Entuziasm, fericire, artificiile care nu au incetat, imbratisari, mii de pupaturi pe zeci de obraji si iar entuziasm, apoi o voce din multime: "Si ce?".  Normal, era vocea celui care poarta bocanci, dar in scurt timp si-a amintit ca in momentele alea vroia sa fie mai apropiat de rasa umana, asa ca a incercat sa repare ceea ce apus inainte (destul de tare cat sa il auda aproape toti): "Si ce ar fi sa trasformam totul intr-o amintire cernuta cu magia prezentului?". Wow, a fost prima metafora pe care vreodata a spus-o in intreaga lui viata, dar se vede ca are alura de artist.
  Atunci, el s-a gandit sa-si puna o dorinta, una care sa straluceasca printre celelalte simple dorinte pe care le avea pana atunci. A inchis ochii si a spus incet, ca aproape i se miscau buzele: "Am nevoie de un suflet pereche, de oase pereche, de o viata pereche care sa imi completeze toate lipsurile. Oare unde este acea "scheleta", care sa ma induioseze de fiecare data cand privirile ni s-ar intersecta? Unde este EA? Parca o si vad, cu trupul ei perfect, parca ii si vad coastele, cutia toracica si cea craniana ca si cum ar fi aici, la o jumatate de sfert de pas de mine. De ea am nevoie si de nimeni altcineva!"
  -Vreti o cupa de sampanie?
  "Parca ii aud si glasul, atat de suav....dar atat de putin feminin?"
  -Vreti o cupa de sampanie?
  "Nu este nevoie sa mai repete, de la ea vreau totul...." Si a deschis ochii pentru a lua sampania. Dar surpriza, in fata lui era doar un baietel de vreo sapte ani, care vroia doar sa fie politicos.
  -Nu copile, cred ca m-am imbatat deja.

joi, 5 ianuarie 2012

Viaţa-i o curvă

  Nu-i adevarat. Si nu vreau ca in postarea asta sa jignesc viata, ca si cum ea ar fi de vina pentru neimplinirile mele. Adevarul e ca de vreo saptamana si ceva citesc o carte care ma face sa ma gandesc tot mai des asupra mea, sa ma compar cu personajul principal (care nu are o viata asa cum i-ar placea sa aiba), cu care insa nu am multe lucruri in comun. Totusi, cartea se numeste "O femeie implinita". 
  As minti daca as spune ca nu am o viata frumoasa, dar mi-am dat seama ca daca nu m-as inchide atat de mult in mine, daca as cuteza si eu sa "scot capul in lume" mai mult, as putea fi nitel mai implinita pe mai multe planuri. Am mai spus, sunt o fire optimista, dar astazi tind sa vad mai mult partea goala a paharului...doar atat. Si imi vin in minte cuvintele unei colege (culmea, o cheama tot Cristina), care m-a intrebat intr-o zi la scoala: "Viata-i o curva, asa-i?" Da, ma, astazi e! Si pacat ca nu-mi puteti vedea acum expresia fetei.
  Si daca tot am intrat pe blog, m-am gandit sa lungesc postarea cu niste intrebari (nu ca s-ar putea numi intrebari) la care chiar sunt curioasa ce raspundeti, in cazul in care o faceti. Iar ca sa ma mai contrazic odata cu titlul, viata nu-i o curva, dar astazi asa o vad. :))

1. o persoana anume care va este foarte antipatica...

2. o data cand cineva v-a mintit...

3. o dezamagire de orice fel...

4. o amintire urata din copilarie

5. dar una recenta...

6. o melodie pe care, in loc sa trebuiasca sa o ascultati, ati prefera mai degraba sa nu mai ascultati muzica toata ziua...

7. un moment in care nu v-ati putut opri lacrimile...

8. cele mai urate cuvinte pe care i le-ati spus cuiva...

9. nimic, aici puteti spune orice vreti, destul ca v-ati ocupat timpul citind pana aici...

marți, 3 ianuarie 2012

Heroes del Silencio, considerata cea mai de succes (fosta) trupa rock din istoria Spaniei

 Heroes del Silencio, uneori prescurtata Heroes, a fost o trupa rock din Spania, cea mai cunoscuta in acea tara. A fost fondata in anul 1984 si a avut parte de un real succes in Spania si America Latina, dar si in diferite tari europene, precum Germania, Belgia, Franta, Italia si Elvetia. Astfel a devenit una dintre cele mai de succes trupe din istoria rock-ului spaniol.
                                    
  Inceputul succesului
Originile trupei Heroes del Silencio sunt in orasul Zaragoza, la inceputul anilor '80. Acolo, fratii Pedro (baterie) si Juan Valdivia (chitara) si-au inceput primii pasi in idustria muzicala, alaturi de un verisor de-al lor, Javier Guajardo Valdivia (voce), formand Zumo de Vidrio. In acea perioada, l-au cunoscut pe Enrique Ortiz de Landázuri (care si-a schimbat numele in Enrique Bunbury), care pe atunci canta la bas in Proceso Entropico, formatie cu care au impartit de cateva ori scena.L-au invitat sa se alature trupei lor, Bunbury a acceptat si au inceput (ca trio, pentru ca varul fratilor Valdivia a parasit formatia) primele lor interpretari, prima fiind in 16 decembrie 1984. Au inceput sa inregistreze melodii precum "Olvidado", "Sindicado del Riesgo", "Heroe del Silencio"si "Hologramas". Cum stilul obscur si simbolic, cu clare influente post-punk ale noilor compozitii, era foarte diferit de pop-ul de la Zumo de Vidrio, au decis sa incheie acea etapa si sa refondeze trupa. In 1985, s-a incorporat un nou basist, numit Joaquin Cardiel, pentru a-i usura munca lui Enrique Bunbury, care canta si compunea versurile. Tot in acel an, Pedro Valdivia a renuntat la formatie pentru a se ocupa mai mult de studiile lui de medicina si a fost inlocuit la baterie de catre Pedro Andreu.
  Dupa aceste schimbari profunde, membrii trupei Zumo de Vidrio au decis sa isi schimbe si numele, chiar daca nu aveau inca nicio idee concreta in aceasta privinta. Putinele propuneri de denumire erau de fapt numele primelor lor piese: "Olvidado", "Heroe del Silencio" sau "Holograma". In drum spre un post de radio, in lift, cei patru se intrebau: "Ia sa vedem, cum ne numim?". Atunci unul dintre ei a sugerat "Heroes del Silencio" ("Heroe del Silencio fiind una dintre piesele lor, pe care au schimbat-o in "Heroe de Leyenda". Celorlalti le-a placut ideea si acesta a ramas ca nume definitiv pentru formatie. 
  Lumea a inceput sa ii cunoasca dupa ce au fost castigatorii festivalului din Benidorm, in 1986. In 1988 a aparut albumul alternativ/new-wave "El Mar No Cesa", care se traduce prin "Marea nu se opreste", care reprezinta un joc de cuvinte de la aforismul spaniol "el mal no cesa"-"raul nu se opreste". Au urmat apoi albumele de studio: "Senderos de traicion" (1990), "El espiritu del vino" (1993),  "Avalancha" (1995) si cele live: "En directo" (1989), "Senda '91" (1991), "Parasiempre" (1996).Albumul de studio "Avalacha", are influente oculte , cu foarte multe referiri simbolice in versuri:  animale si personaje totemice, experiente orinice, vrajitorii, ocultism si magie. 


  Sfarsitul 
  Au inovat cu fiecare album si nu exista chitarist spaniol care sa nu stie cel putin un cantec de-al lor, cel mai cunoscut fiind "Heroe de Leyenda". In ciuda succesului, Heroes del Silencio s-a destramat, toti membrii formatiei cazand de comun acord asupra acestei decizii. Insa formatia inca mai avea un contract de respectat, ceea ce insemna ca mai trebuia sa scoata inca 5 albume.Asa ca a aparut, in 1998,  albumul "Rarezas".  Solistul a declarat dupa aceea ca nu a fost de acord cu repertoriul ales, dar a preferat sa cedeze pentru a nu inrautati mai mult relatia lui cu grupul. Apoi au mai publicat inca patru materiale. Dupa zece ani de la separare, li s-a oferit posibilitatea de a realiza un turneu de adio, ca o forma inedita de a incheia traiectoria trupei, acesta numindu-se "Heroes del Silencio Tour 2007". 
  Dupa sfarsitul turneului, Enrique Bunbury a confirmat sfarsitul definitiv al formatiei si a afirmat ca va continua o cariera pe cont propriu.



   "Entre Dos Tierras"


   "Mar Adentro"


   "La Sirena Varada"


   "Olvidado"



 1. Ce parere aveti despre faptul ca o trupa rock care nu canta in engleza si care si-a inceput cariera de la o varsta frageda a devenit atat de cunoscuta? Credeti ca limba in care canta o formatie influenteaza succesul acesteia?
 2. Considerati ca rock-ul spaniol este "de calitate"?
  

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Se termina, dar merita sa-mi aduc aminte de el

  Se pare ca a inceput numaratoarea inversa pana sa se termine si anul asta si m-am gandit ca e o ocazie buna sa-l inchei intr-o nuanta pozitiva, amintindu-mi de unele (la cat de uituca sunt, nici nu ma astept sa-mi aduc aminte pe moment de prea multe) lucruri semnificative pentru mine, care s-au intamplat in ultimele 12 luni, pentru ca dupa cateva ore 2011 va fi doar istorie.
  Habar nu am cu ce sa incep, poate cu faptul ca am ajuns in sfarsit la liceu; nu mi-e mie prea drag, dar sigur e mai bine decat la gimnaziala. Iar cu timpul, entuziasmul temporar fata de noii colegi a scazut tot mai mult, da'-i OK, ba! (vorba unei prietene).
  Prin februarie-martie am inceput un asa-zis roman, "Pentru libertate pana la ultima putere", lung de 158 de pagini de caiet studentesc.Este o poveste destul de ciudata, petrecuta la mii de ani in viitor, cand Pamantul a disparut intr-o explozie solara, Calea Lactee avand peste 50 de planete. Personajul principal este Trene (cu accent pe ultimul "e"), (adica eu, pentru ca naratiunea e la persona I ), care a fost rapita pe planeta Estna de catre niste extraterestri inalti, cu parul lung si sangele negru (nu ma lungesc, voi scrie despre asta in una din postarile viitoare). Daca ar fi sa adun orele in care l-am scris, au fost in jur de 40, fiecare pagina tinandu-ma aproximativ 15 minute...da, am calculat si asta:)) L-am terminat prin aprilie-mai, dar caietul este de atunci la fosta profesoara de romana, asa ca nici nu mai stiu numele tuturor personajelor. Insa, asa cum am mai zis, am inceput "Usa care duce spre nicaieri", care sper sa devina ceva ce se poate numi roman. Desi nu l-am mai continuat de cateva luni, este timpul sa ma reapuc de treaba, pentru ca nu-mi lipsesc idei.
  Am avut parte de schimbari importante si in ceea ce priveste muzica. Bineinteles ca imi mai plac multe melodii pe care le ascultam inainte, apartinand altor genuri, dar rock-ul mi-a largit mult orizontul, este un gen pe care as fi vrut sa-l "explorez" inca de cand eram mult mai mica decat acum si primeaza in preferintele actuale si sigur pentru totdeaua.Inainte nici nu stiam numele Guns N' Roses, il denumeam o derivare ciudata de la cuvintele astea [ceva de genul "Garden Roses :)) ], deci sunt mandra ca nu am ramas la nivelul inapoiat la care eram atunci. 
  In vara am inceput, dupa cinci ani, sa ma uit din nou la "Rebelde", pe Vplay. Nu stiu voi, dar mie chiar imi place, nu mi se pare prosteasca sau prost regizata si ma simt ca si cum m-as reintoarce in clasa a patra, cand era difuzata la televizor. Telenovela asta chiar a avut o influenta semnificativa asupra copilariei mele si continua sa fie o amintire mai mult decat placuta a anilor care au trecut.
  Tot anul asta, mai precis saptamana asta, m-am uitat la vreo patru filme de groaza, ceva absolut  neobisnuit la mine; iar la unul, "One missed call" m-am uitat singura, tinand strans MP4 in mana. Iar acum, in fiecare noapte trebuie sa-mi fortez mintea sa se gandeasca la altceva, pentru ca mi-e frica sa nu ma visez in mijlocul unei actiuni in care apar eu, ucisa de o mana aparuta din senin de nu stiu unde:)). 
  Si, un aspect foarte important, in 1 august am inceput acest blog, Innocent Phantom, care initial trebuia sa se numeasca Blue Darkness, dar numele era deja ocupat (oricum, acum fara indoiala prefer denumirea actuala). A devenit o parte din mine, iar desi unii denumesc un blog un jurnal virtual, eu il consider o adevarata lume virtuala, care creste cu fiecare postare, sondaj sau comentariu, in care am descoperit persoane speciale si in care pot sa ma simt ca in a doua casa.  
  Cam asta e tot ce am vrut sa zic; sa aveti parte de un an nou plin de surprize si...it's the final countdown! ;)