Habar nu am cu ce sa incep, poate cu faptul ca am ajuns in sfarsit la liceu; nu mi-e mie prea drag, dar sigur e mai bine decat la gimnaziala. Iar cu timpul, entuziasmul temporar fata de noii colegi a scazut tot mai mult, da'-i OK, ba! (vorba unei prietene).
Prin februarie-martie am inceput un asa-zis roman, "Pentru libertate pana la ultima putere", lung de 158 de pagini de caiet studentesc.Este o poveste destul de ciudata, petrecuta la mii de ani in viitor, cand Pamantul a disparut intr-o explozie solara, Calea Lactee avand peste 50 de planete. Personajul principal este Trene (cu accent pe ultimul "e"), (adica eu, pentru ca naratiunea e la persona I ), care a fost rapita pe planeta Estna de catre niste extraterestri inalti, cu parul lung si sangele negru (nu ma lungesc, voi scrie despre asta in una din postarile viitoare). Daca ar fi sa adun orele in care l-am scris, au fost in jur de 40, fiecare pagina tinandu-ma aproximativ 15 minute...da, am calculat si asta:)) L-am terminat prin aprilie-mai, dar caietul este de atunci la fosta profesoara de romana, asa ca nici nu mai stiu numele tuturor personajelor. Insa, asa cum am mai zis, am inceput "Usa care duce spre nicaieri", care sper sa devina ceva ce se poate numi roman. Desi nu l-am mai continuat de cateva luni, este timpul sa ma reapuc de treaba, pentru ca nu-mi lipsesc idei.
Am avut parte de schimbari importante si in ceea ce priveste muzica. Bineinteles ca imi mai plac multe melodii pe care le ascultam inainte, apartinand altor genuri, dar rock-ul mi-a largit mult orizontul, este un gen pe care as fi vrut sa-l "explorez" inca de cand eram mult mai mica decat acum si primeaza in preferintele actuale si sigur pentru totdeaua.Inainte nici nu stiam numele Guns N' Roses, il denumeam o derivare ciudata de la cuvintele astea [ceva de genul "Garden Roses :)) ], deci sunt mandra ca nu am ramas la nivelul inapoiat la care eram atunci.
In vara am inceput, dupa cinci ani, sa ma uit din nou la "Rebelde", pe Vplay. Nu stiu voi, dar mie chiar imi place, nu mi se pare prosteasca sau prost regizata si ma simt ca si cum m-as reintoarce in clasa a patra, cand era difuzata la televizor. Telenovela asta chiar a avut o influenta semnificativa asupra copilariei mele si continua sa fie o amintire mai mult decat placuta a anilor care au trecut.
Tot anul asta, mai precis saptamana asta, m-am uitat la vreo patru filme de groaza, ceva absolut neobisnuit la mine; iar la unul, "One missed call" m-am uitat singura, tinand strans MP4 in mana. Iar acum, in fiecare noapte trebuie sa-mi fortez mintea sa se gandeasca la altceva, pentru ca mi-e frica sa nu ma visez in mijlocul unei actiuni in care apar eu, ucisa de o mana aparuta din senin de nu stiu unde:)).
Si, un aspect foarte important, in 1 august am inceput acest blog, Innocent Phantom, care initial trebuia sa se numeasca Blue Darkness, dar numele era deja ocupat (oricum, acum fara indoiala prefer denumirea actuala). A devenit o parte din mine, iar desi unii denumesc un blog un jurnal virtual, eu il consider o adevarata lume virtuala, care creste cu fiecare postare, sondaj sau comentariu, in care am descoperit persoane speciale si in care pot sa ma simt ca in a doua casa.
Cam asta e tot ce am vrut sa zic; sa aveti parte de un an nou plin de surprize si...it's the final countdown! ;)
