Acesta este un interviu luat (de mine, Anais si Andreea McKagan) unei colege de clasa, pe nume Cristina [care a preferat sa se semneze "Christine Lynn]. Este una dintre persoanele de care sunt mandra ca imparte acelasi prenume cu mine, iar cu asta cred ca am spus tot.
Mai jos apare doar o parte a interviului, din simplul fapt ca inca nu am primit si celelate raspunsurile. Insa voi posta si cea de a doua parte astazi, cel tarziu maine.
[Tin sa le multumesc celor doua prietene pentru ajutorul acordat.]
AnaisC.:Care este idealul tau in viata?
Christine Lynn: Un ideal in viata nu pot spune ca am. Nu sunt genul care sa admire pana la obsesie o persoana, sau care sa aiba incredere in oameni.In randul artistilor, vad un posibil ideal in Amy Lee,care pentru mine ramane cea mai buna in ceea ce face. Muzica ei este cu adevarat un iz fermecator de care avem nevoie, oricat de fericiti, suparati, buni, rai am fi. Iar in randul persoanelor care ma inconjoara, vad un ideal in prietenul meu, Alex. E un om cu un suflet atat de curat, incat ai putea sa stai ore intregi cautand defecte si ramane cu foaia goala. Nu e perfect, dar e un om bun si valoros. Pe mine m-a invatat ce inseamna viata si cat de puternic trebuie sa fii, si pentru asta ii voi fi recunoscatoare o viata intreaga.
AnaisC.:Gusturile tale muzicale iti influenteaza viziunea asupra vietii? Daca da,cum?
Christine Lynn: Normal. Pentru mine muzica este "voice of the soul". In rock gasesc apogeul dar si cele mai abrupte prapastii. Niste versuri care pentru altii poate nu inseamna nimic, pentru mine pot fi o perspectiva asupra vietii, o lacrima de dor pe obraz, bataia inimii. Depinde de la caz la caz. Cert e ca muzica te poate schimba. Muzica poate vorbi despre tine.
AnaisC.:Esti o persoana spontana?
Christine Lynn: Nu. Nu sunt o persoana spontana.Stiu foarte bine ce vreau de la viata si de asta sunt destul de exigenta cu ceea ce inseamna punctualitate sau tinere de cuvant. Urasc cand se incalca asemenea lucruri! De asemenea imi place sa-mi fac planuri pentru care sa lupt sa se implineasca.
AnaisC.:Care a fost cel mai mare moment de cumpana din viata ta?
Christine Lynn: Momente de cumpana am avut. Destul de multe as putea sa zic. Dar cel mai grea a fost moartea bunicului meu. Avand in vedere ca era omul pe care l-am iubit cel mai mult, nu mi-a fost usor deloc sa trec peste moartea lui. Nici in ziua de azi nu pot sa zic ca m-am vindecat complet, dar amintirile cu el nu le voi pierde niciodata si asta imi mai alina mica suferinta.
AnaisC.:Daca ai avea ocazia sa intalnesti o celebritate, care ar fi aceea si cum ar decurge
intalnirea?
Christine Lynn: Clar, as vrea sa o intalnesc pe Amy Lee. Referitor la intalnire, probabil i-as pune toate intrebarile stupide posibile =)), si am face peste 1000 de fotografii, care, dupa, ar fi afisate peste tot in camera mea.
AnaisC.:Obisnuiesti sa fii sfatuitor sau cel sfatuit?
Christine Lynn: Sfatuitor. De mica am invatat sa ma descurc singura, fiind foarte orgolioasa nu ceream vreun sfat sau ceva. Imi place sa ajut, sa le ofer sfaturi celor care au nevoie de ele. Chiar pun suflet in tot ceea ce fac si ma bucur daca pot aduce un zambet pe fata cuiva.
AnaisC.:Ai un motto dupa care te ghidezi? Care?
Christine Lynn: “Gandeste`te la trecut doar in masura in care iti amintesti de lucruri frumoase.” E un motto pe care l-am invatat singura de-a lungul anilor. In tot acest timp am invatat sa traiesc si fara regrete. Trecutul trebuie sa fie acea perdea care acopera intreaga viata si care se mareste cu zilele, si acea perdea trebuie sa fie cat mai curata, frumoasa, astfel incat sa nu lase umbre asupra vietii. Sunt genul care face ceea ce simte cu orice risc, si asta niciodata nu m-a facut sa am regrete. Chiar daca am gresit, nu am regretat. Stiu ca am invatat ceva din greselile mele si, in plus, pentru regrete era prea tarziu.
AnaisC.:Care este locul in care vrei sa mergi cel mai mult?
Christine Lynn: Vama Veche, clar! Iubesc Vama! E tot ce si-ar putea dori un tanar (si nu numai) iubitor de muzica, natura, petreceri nebune pe plaja si indragostit al naibii de tare. E locul unde mereu m-am simtit in largul meu. E uimitor sa adormi pe plaja, si sa te trezesti la rasaritul soarelui inconjurat de locuri unde "mana umana" nu a produs nenorociri.
AnaisC.:E mai bine la liceu sau era mai bine in generala?
Christine Lynn: Liceu. E de zeci de mii de ori mai bine la liceu. Simti ca mai ai ceva viata =)), plus ca pot face ceea ce imi place cu adevarat. Am cam scapat de materiile pe care le uram.
AnaisC.:Cum ai descrie muzica de acum 30 de ani in comparatie cu muzica de azi?
Christine Lynn: Muzica de acum 30 de ani e muzica care va exista pt totdeauna. Muzica de astazi, cel mai probabil va fi uitata in anii urmatorii, asta datorita numarului mare de "artisti" din ziua de astazi. Azi toata lumea canta, isi misca fundurile pe melodii manelice si se cred artisti. Iar populatia stupida se adapteaza. Pe vremea parintilor mei existau acele trupe in voga care intr-adevar stiau sa faca muzica, iar acea muzica inca mai exista. Eu una o ascult cu mare placere.
AnaisC.:Care este melodia in care te ragsesti cel mai mult?
Christine Lynn: Sincer, e cea mai grea intrebare de pana acum. Am doua melodii care ocupa locul 1 in inima mea. My immortal-Evanescene si Far away-Nickelback. In aceste doua ma regasesc cel mai mult. “Far away” are si o valoare sentimentala foarte mare, fiind totodata si melodia pe care adorm seara de seara.
AnaisC.:Cum arata barbatul (baiatul) ideal pentru tine?
Christine Lynn: Exact ca si Alex. Cu siguranta toata lumea s-a intrebat in tot acest timp ce are acest tip, Alex, atat de special. Pentru mine e cel mai special om pe care il cunosc. In primul rand stie sa iubeasca sincer, fara sa ceara nimic in schimb. Stie sa fie mereu acolo, aproape de cei care au nevoie de el, stie sa fie puternic (si este si cel mai puternic om pe care il cunosc), stie sa planga, sa rada. E frunza care ramane pe creanga copacului oricat de grea ar fi iarna. Alaturi de el am aflat cat de mult pot sa iubesc si cat de iubita pot sa fiu. Nici acum nu pot sa cred ca exista cineva ca el. Fara doar si poate, e sufletul meu pereche.
AnaisC.:Care este principala ta pasiune acum?
Christine Lynn: Chitara. Nu demult am inceput orele de chitara (alaturi de tine, Cristina [innocent phantom] ) si pot spune ca imi place ceea ce fac. Cam greu pt inceput, dar orice lucru mare se face prin multa munca si multa durere de degete :)).
AnaisC.:Care este cel mai mare talent al tau? Ai vreun talent ascuns?
Christine Lynn: Nu pot spune ca am un mare talent :)). Am voce buna, ma pricep si la desenat, iar in legatura cu dansul nu pot spune ca dansez rau. Talent ascuns :>...pai :-" citesc ganduri si opresc timpul. Bhoaahaha!>:) I joke!...Mi-as dori eu sa pot sa fac atat de multe lucruri.
Cred ca Christine Lynn seamana oarecum cu mine :))
RăspundețiȘtergereSa ii spui ca ii doresc succes cu Alex.E minunat ca de la o asemenea varsta sa gasesti o persoana care sa te iubeasca cu adevarat!
O sa-i spun. Dar, cu siguranta, va citi si ea comentariul. :D
Ștergere