Asta este concluzia la care am ajuns de-a lungul timpului, obligata de circumstante. Ma refer la efectul pe care il are muzica pentru mine atunci cand sunt "obligata" sa merg undeva cu masina/autobusul/microbusul/ metroul sau orice alte mijloace de transport care pentru mine sunt un adevarat chin. Da, mi-e rau pe masina. De fapt, mi-e rau si daca trec pe langa una care miroase puternic a benzina. Mi-e rau si daca merg cu ea doua strazi. Imi vine sa ma iau de par si doar gandindu-ma ca odata va trebui din nou sa ma urc intr-o cutie cu cateva roti, stiind ca nici medicamentele, nici ele, nu isi fac efectul si ma gandes cu groaza ca peste cativa ani o sa merg in Cluj la facultate si va trebui sa ma intorc acasa de cateva ori pe luna, drumul fiind vreo 3 ore cu masina.
Totusi am descoperit ca singurele lucruri care ma ajuta in cazul asta sunt conditiile cu adevarat bune (rare, foarte rare) si muzica care imi place. Doar care imi place, pentru ca daca as asculta o manea sigur nu as mai ajunge cu bine la destinatie. Sau mai este situatia in care sa merg undeva cu masina altcuiva si persoana respectiva sa puna muzica lautareasca, cum mi s-a intamplat de cateva ori. Sau, vazandu-ma de 15 ani, sa dea aproape la maxim melodiile lui Inna sau a mai stiu eu cui. In cazul asta as prefera sa stau cu castile MP4-ului (stricat) in urechi si sa incerc inutil sa dorm sau ma gandesc incontinuu ca in curand voi ajunge (pe naiba).
Ma rog, in vremea de dinainte sa-mi dau MP4-ul de pamant in ora de geografie, nu-mi faceam probleme. Vocea lui Steven Tyler era mai puternica ca un medicament si nu trebuia sa ma gandesc cu groaza la o eventuala "excursie", dar fara muzica stiu ca lucrurile nu o sa fie tocmai roz. Mai trebuie doar sa ma gandesc la ce o sa fac in cei 6-7 ani in care vreau sa fiu stewardesa, pentru ca nici pe avion nu am scapat de "boala" asta.:))
In fine, rezumand in cateva cuvinte esentialul postarii, vreau sa spun ca, contrar modului de gandire al multor oameni, printre alte genuri muzicale frumoase si rock-ul poate calma, iar in cazul in care stau pe o bancheta veche, murdara si urat mirositoare dintr-un autobus, cu atat mai mult.
1. Ati fost "inzestrati" si voi cu aceasta problema?
2. Daca da, ce masuri ati luat pentru asta?
3. Ce muzica preferati sa ascultati intr-un drum lung cu masina? Lenta sau, din contra, cat mai ritmata?
PS. Stiu ca luna asta am postat foarte rar pe blog, dar scoala imi ocupa destul de mult din timpul care ar trebui sa fie liber. O sa incerc sa ma revansez in vacanta, scumpa de ea, in cazul in care nu o sa stau toata ziua in pat, rascumparand toate orele de stres, de revoltare si de nesomn din tot semestrul.:))
miercuri, 23 noiembrie 2011
marți, 15 noiembrie 2011
Evanescence castiga detasat
2 (12%)
11 (68%)
3 (18%)
"Taking over me"
"Everybody's fool"
"Bring me to life"
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Ce se intampla la varsta asta?
Ce simti? Esti fericit? Crezi ca lumea e a ta? Poti face abstractie de tot pentru a ajunge sa crezi asta?
Esti nelinistit, tremuri de placere prin simplul fapt ca iti folosesti imaginatia si altfel decat o faceai inainte. Vibrezi! Si suferi, dar suferi sperand si asta schimba complet situatia, nu ai nevoie de multe pentru a te considera fericit. Te multumesti cu putin, dar acel putin te reprezinta. De acel putin esti mandru si pentru tine este mai mult decat "putin". Chiar si asa, vrei Universul, il vrei sa fie al tau, vrei sa il stii al tau, sa il plimbi intre degete si sa te joci cu el.
Simti ca esti neinteles, ca fiind unic, doar tu te poti intelege. Altii iti spun ca nu gandesti logic, ca te lasi condus de impulsul varstei. Dar ei nu vor sa inteleaga ca tu ai logica ta, te vor sa fi ca ei, sa actionezi ca ei. Este asa greu sa isi dea seama ca esti "tu"? Ca esti special? Ca esti tanar?
Dar tie nu iti pasa prea mult ce gandesc altii. Nu acum! Te inchizi in tine si vezi lumea toata, iti vezi viitorul si te pierzi in prezent. Uiti de realitate. Uiti ca viata e grea. Simti ca pentru tine va fi "altfel", crezi in tine si cresti, crezi in tine si traiesti. Doar de la varsta asta poti spune ca traiesti cu adevarat. Doar de acum te poti face auzit, doar de acum incepi sa simti. Si simti mai mult decat oricine altcineva, decat oricine care crede ca iti este superior, doar fiindca este mai mare decat tine.
Iti dai seama ca lumea nu se invarte in jurul tau. Asa ca incepi tu sa te invarti in jurul ei. Intr-o clipa, vrei sa o cunosti in intregime, sa stii in sfarsit in ce lume ai trait pana acum. Crezi ca nu iti ajunge doar o viata pentru a face tot ce vrei, desi vrei doar sa fi fericit, sa te stii viu, mai viu decat ai fost inainte. Vrei sa fi viata insasi!
Ce se intampla cu adevarat la varsta asta? Acum, cand afli si tu ce inseamna prima dezamagire, prima dintre toate? Esti confuz, vrei sa experimentezi, vrei sa traiesti tot ce se poate trai. Incepi sa prinzi drag chiar si de tristete, pentru ca te maturizeaza, te mai aduce uneori cu picioarele pe pamant, desi capul iti ramane nori.
Ce se intampla acum, cand nu mai esti un copil, desi ceilalti te vad tot asa? Ce se intampla acum, cand ai gasit in sfarsit libertatea?
Esti fericit?
Totul s-a schimbat pentru tine, ai ajuns intr-o alta dimensiune. Inainte ti-ai creat vise, acum ai curajul sa le realizezi. Ai curajul sa risti si sa-ti fie spulberate iluzii. Ai forta sa continui si sa pierzi in continuare.
Ramai pentru prima data fara cuvinte, pierdut in privirea persoanei din fata ta. In fata acelei persoane, care intr-o secunda a devenit mai importanta decat ai fi crezut vreodata. Dar la varsta asta nu mai ai nevoie de cuvinte, cand privirea vorbeste in locul tau.
Esti nelinistit, tremuri de placere prin simplul fapt ca iti folosesti imaginatia si altfel decat o faceai inainte. Vibrezi! Si suferi, dar suferi sperand si asta schimba complet situatia, nu ai nevoie de multe pentru a te considera fericit. Te multumesti cu putin, dar acel putin te reprezinta. De acel putin esti mandru si pentru tine este mai mult decat "putin". Chiar si asa, vrei Universul, il vrei sa fie al tau, vrei sa il stii al tau, sa il plimbi intre degete si sa te joci cu el.
Simti ca esti neinteles, ca fiind unic, doar tu te poti intelege. Altii iti spun ca nu gandesti logic, ca te lasi condus de impulsul varstei. Dar ei nu vor sa inteleaga ca tu ai logica ta, te vor sa fi ca ei, sa actionezi ca ei. Este asa greu sa isi dea seama ca esti "tu"? Ca esti special? Ca esti tanar?
Dar tie nu iti pasa prea mult ce gandesc altii. Nu acum! Te inchizi in tine si vezi lumea toata, iti vezi viitorul si te pierzi in prezent. Uiti de realitate. Uiti ca viata e grea. Simti ca pentru tine va fi "altfel", crezi in tine si cresti, crezi in tine si traiesti. Doar de la varsta asta poti spune ca traiesti cu adevarat. Doar de acum te poti face auzit, doar de acum incepi sa simti. Si simti mai mult decat oricine altcineva, decat oricine care crede ca iti este superior, doar fiindca este mai mare decat tine.
Iti dai seama ca lumea nu se invarte in jurul tau. Asa ca incepi tu sa te invarti in jurul ei. Intr-o clipa, vrei sa o cunosti in intregime, sa stii in sfarsit in ce lume ai trait pana acum. Crezi ca nu iti ajunge doar o viata pentru a face tot ce vrei, desi vrei doar sa fi fericit, sa te stii viu, mai viu decat ai fost inainte. Vrei sa fi viata insasi!
Ce se intampla cu adevarat la varsta asta? Acum, cand afli si tu ce inseamna prima dezamagire, prima dintre toate? Esti confuz, vrei sa experimentezi, vrei sa traiesti tot ce se poate trai. Incepi sa prinzi drag chiar si de tristete, pentru ca te maturizeaza, te mai aduce uneori cu picioarele pe pamant, desi capul iti ramane nori.
Ce se intampla acum, cand nu mai esti un copil, desi ceilalti te vad tot asa? Ce se intampla acum, cand ai gasit in sfarsit libertatea?
Esti fericit?
Totul s-a schimbat pentru tine, ai ajuns intr-o alta dimensiune. Inainte ti-ai creat vise, acum ai curajul sa le realizezi. Ai curajul sa risti si sa-ti fie spulberate iluzii. Ai forta sa continui si sa pierzi in continuare.
Ramai pentru prima data fara cuvinte, pierdut in privirea persoanei din fata ta. In fata acelei persoane, care intr-o secunda a devenit mai importanta decat ai fi crezut vreodata. Dar la varsta asta nu mai ai nevoie de cuvinte, cand privirea vorbeste in locul tau.
marți, 8 noiembrie 2011
Bang your head in Spanish!
Multora nu le plac telenovelele, le considera prea exagerate sau lipsite de sens. Nici mie nu imi plac toate, le selectez in functie de gusturile personale si ma uit doar la cele in spaniola (ma rog, acum mult mai rar, dat tot ma uit). In fine, nu despre ele vreau sa vorbesc acum, ci despre efectul lor asupra mea. Un efect imens, avand in vedere ca am invatat spaniola doar uitandu-ma la ele si ascultand o gramada de melodii in limba asta. Bine, nu se poate invata perfect o limba straina doar in conditiile astea, desi practic "am crescut cu ea", dar asa cum imi place sa zic: "daca ma uit fara subtitrare la un serial/film, inteleg 80/90%".
Asa ca m-am gandit sa caut melodii ale unor trupe rock care canta in spaniola, desi la inceput eram convinsa ca o sa le gasesc mai greu, pentru ca sunt mai putine (cel putin aparent) si nu foarte cunoscute. Totusi, am gasit o gramada de astfel de formatii, de care nu am mai auzit in viata mea si de care nici nu cred ca as fi auzit daca nu m-as fi apucat aseara sa rascolesc youtube-ul.
Chiar daca pot afirma, dupa indelungi procese de gandire, ca limba care imi place cel mai mult este spaniola (si nu engleza, ca majoritatii . . . a nu se intelege gresit, este si ea undeva sus in topul preferintelor mele), parca rock-ul suna mai bine in engleza.
Mai jos, sunt doua (dintre putinele) piese care le-am ascultat ieri si mi-au placut cu adevarat, desi cu siguranta ar mai fi si altele (nu stiu pe unde, dar ar mai fi:)) ).
Malkeda, "La muerte aguarda"
Heroes del Silencio, "Mar adentro"
Nu e o tocmai o piesa "destinata" headbanging-ului, mi se pare a fi mai mult o balada, pe care presimt ca o sa o ascult mult timp de acum incolo. Nu mai spun nimic de solist, care "m-a fermecat", mai mult sau mai putin, cu vocea lui si cu . . . cu ce vreti voi:)).
1. In ce limba va place cel mai mult cum suna rock-ul?
2. Care dintre melodiile de mai sus va place mai mult?
3. Sa ne auzim de bine!:))
Asa ca m-am gandit sa caut melodii ale unor trupe rock care canta in spaniola, desi la inceput eram convinsa ca o sa le gasesc mai greu, pentru ca sunt mai putine (cel putin aparent) si nu foarte cunoscute. Totusi, am gasit o gramada de astfel de formatii, de care nu am mai auzit in viata mea si de care nici nu cred ca as fi auzit daca nu m-as fi apucat aseara sa rascolesc youtube-ul.
Chiar daca pot afirma, dupa indelungi procese de gandire, ca limba care imi place cel mai mult este spaniola (si nu engleza, ca majoritatii . . . a nu se intelege gresit, este si ea undeva sus in topul preferintelor mele), parca rock-ul suna mai bine in engleza.
Mai jos, sunt doua (dintre putinele) piese care le-am ascultat ieri si mi-au placut cu adevarat, desi cu siguranta ar mai fi si altele (nu stiu pe unde, dar ar mai fi:)) ).
Malkeda, "La muerte aguarda"
Heroes del Silencio, "Mar adentro"
Nu e o tocmai o piesa "destinata" headbanging-ului, mi se pare a fi mai mult o balada, pe care presimt ca o sa o ascult mult timp de acum incolo. Nu mai spun nimic de solist, care "m-a fermecat", mai mult sau mai putin, cu vocea lui si cu . . . cu ce vreti voi:)).
1. In ce limba va place cel mai mult cum suna rock-ul?
2. Care dintre melodiile de mai sus va place mai mult?
3. Sa ne auzim de bine!:))
miercuri, 2 noiembrie 2011
Scheletu'-n bocanci (4)
Ce face plictiseala din om mine.
Fara sa-si dea seama, intr-un mod stupid si aproape amuzant, a adormit pe strada rece, in vantul care a devenit mai aspru decat inainte. Atat de aspru, incat l-a trezit pe schelet, in mijlocul acestei nopti care nu se va termina prea curand. Nu ii ramane decat sa se ridice lent, bocancii il incetinesc, mereu il incetinesc.
Se afla intr-un loc pe care il cunoaste bine, s-a plimbat pe aici de multe ori, dar acum parca s-a schimbat ceva. Parca jocul de umbre din intuneric ii dau strazii un aspect mafistofelic, casele par si ele mai ciudate decat si-ar fi dorit scheletul la orele astea. Paseste apasat, se departeaza de gardul de care s-a sprijinit candva ,inainte sa adoarma si lasa picioarele sa decida in locul lui. El este prea obosit, prea adormit inca.
Se indreapta inspre parc, dar nu vrea sa intre in el. S-ar simti prea injosit printre fiintele umane pe care nici acum nu a reusit sa le inteleaga, nici acum, dupa atata timp in care "supravietuieste" in apropierea lor. Vrea doar sa fie intr-un loc numai al lui, sa strige si sa planga, sa spere la o lume mai buna pentru oasele din care este format. Insa nici sa planga nu poate, nu ar vrea ca vreodata lacrimile sa ii ude ochii intr-un mod umilitor, intr-un mod de resemnare.
Ramane nemiscat pe trotuarul din fata parcului, cu ochii indrepatati spre doi baieti care, in incercarea de a fi amuzanti cu un scop necunoscut, sunt ridicoli. In soapta, strangand pumnii cu putere, isi spune: "Niciodata nu o sa fiu fericit, dar niciodata nu voi permite sa fiu trist. Imi voi continua mersul indiferent prin aceasta lume in care nu ma regasesc, asteptand, mai nerabdator decat oricine, nectarul mortii. Singurul regret e ca nu pot iubi, dar nu am chemarea sangelui, iar prin oase nu curg sentimente. De ce am puterea sa plang, dar nu pot sa rad, sa zambesc macar o secunda? Cu ce sunt oamenii mai presus decat mine, cand eu ii consider inferiori, niste fiinte mult prea superficiale intr-o lume prea cruda?"
Sunt multe ganduri in capul lui, dar frigul il intrerupe, iar intunericul a inceput sa il sperie. Grabeste cu dificultate pasii (din nou, bocancii il incurca), se indeparteaza tot mai mult, pana dispare de tot. Dupa un colt de strada, se mai pot auzi doar cateva cuvinte, spuse acum tare, intr-un fel aproape sfasietor: "Dar oasele sunt doar oase, scheletul sunt doar eu, iar eu sunt un nimeni. Un nimeni fara niciun rost, chinuit de viata fara niciun motiv!".
Fara sa-si dea seama, intr-un mod stupid si aproape amuzant, a adormit pe strada rece, in vantul care a devenit mai aspru decat inainte. Atat de aspru, incat l-a trezit pe schelet, in mijlocul acestei nopti care nu se va termina prea curand. Nu ii ramane decat sa se ridice lent, bocancii il incetinesc, mereu il incetinesc.
Se afla intr-un loc pe care il cunoaste bine, s-a plimbat pe aici de multe ori, dar acum parca s-a schimbat ceva. Parca jocul de umbre din intuneric ii dau strazii un aspect mafistofelic, casele par si ele mai ciudate decat si-ar fi dorit scheletul la orele astea. Paseste apasat, se departeaza de gardul de care s-a sprijinit candva ,inainte sa adoarma si lasa picioarele sa decida in locul lui. El este prea obosit, prea adormit inca.
Se indreapta inspre parc, dar nu vrea sa intre in el. S-ar simti prea injosit printre fiintele umane pe care nici acum nu a reusit sa le inteleaga, nici acum, dupa atata timp in care "supravietuieste" in apropierea lor. Vrea doar sa fie intr-un loc numai al lui, sa strige si sa planga, sa spere la o lume mai buna pentru oasele din care este format. Insa nici sa planga nu poate, nu ar vrea ca vreodata lacrimile sa ii ude ochii intr-un mod umilitor, intr-un mod de resemnare.
Ramane nemiscat pe trotuarul din fata parcului, cu ochii indrepatati spre doi baieti care, in incercarea de a fi amuzanti cu un scop necunoscut, sunt ridicoli. In soapta, strangand pumnii cu putere, isi spune: "Niciodata nu o sa fiu fericit, dar niciodata nu voi permite sa fiu trist. Imi voi continua mersul indiferent prin aceasta lume in care nu ma regasesc, asteptand, mai nerabdator decat oricine, nectarul mortii. Singurul regret e ca nu pot iubi, dar nu am chemarea sangelui, iar prin oase nu curg sentimente. De ce am puterea sa plang, dar nu pot sa rad, sa zambesc macar o secunda? Cu ce sunt oamenii mai presus decat mine, cand eu ii consider inferiori, niste fiinte mult prea superficiale intr-o lume prea cruda?"
Sunt multe ganduri in capul lui, dar frigul il intrerupe, iar intunericul a inceput sa il sperie. Grabeste cu dificultate pasii (din nou, bocancii il incurca), se indeparteaza tot mai mult, pana dispare de tot. Dupa un colt de strada, se mai pot auzi doar cateva cuvinte, spuse acum tare, intr-un fel aproape sfasietor: "Dar oasele sunt doar oase, scheletul sunt doar eu, iar eu sunt un nimeni. Un nimeni fara niciun rost, chinuit de viata fara niciun motiv!".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)