Scheletu'-n bocanci (3)

  Incearca sa nu se mai gandeasca la diferentele dintre oameni, ar pierde doar vremea intr-un labirint din care ar stii sigur ca nu ar mai iesi decat cu o harta inexistenta. Mai bine isi foloseste atentia asupra sa, de mult timp nu a mai reflectat asupra vietii care i se scurge printre degetele fara carne. Insa stie foarte bine ca asta nu ar face nimic mai mult decat sa il intristeze. Este constient ca pentru el fericirea nu exista, nici macar nu cunoaste senzatia de bine generata de un zambet. Cum ar putea sa zambeasca, daca muschii faciali ii lipsesc cu desavarsire(in afara de cei ai ochilor)?

  Cand era pierdut printre alte ganduri asemanatoare, aude pasi apasati venind de undeva de departe si parca, cu o claritate scazuta, cateva rasete inabusite. Acum ar vrea mai mult ca niciodata sa rada si el, sa simta fiori placuti invadandu-i . . oasele. Vede niste contururi prin intuneric, care devin tot mai evidente cu trecerea secundelor. Il recunoaste pe adolescentul care a iesit acum ceva timp din casa din fata lui, iar din schimbul de replici pe care le aude, deduce ca il cheama Vlad. Pe posesorii celorlalte contururi nu ii stie, nici nu crede ca i-a mai vazut vreodata. 

  Il vede pe Vlad apropiindu-se tot mai mult de el si nu stie daca sa fuga, sau sa ramana langa gard, asumandu-si orice risc. Pana sa ia o decizie,  aparent fara niciun motiv, baiatul se dezechilibreaza si cade pe asfaltul strazii, exact inaintea lui. Sigur bocancii au fost de vina! Ah, cat ar rade scheletul daca ar beneficia de "mijloacele" necesare. Insa o fac ceilalti si pentru el.

  Dupa cel mult un minut, toti intra in casa, iar lucrurile redevin asa cum au fost acum cateva clipe. Nimeni nu l-a vazut pe scheletul in boncanci, hainele sale negre si negrul de afara facandu-l "invizibil". 

  Nota: Pe moment duc lipsa de inspiratie, pana la continuarea "seriei"(in cazul in care o sa existe o continuare) sper sa treaca:)).