duminică, 22 iulie 2012

Interviu: Anais & Andreea McKagan [10]

 
   Interviul l-am luat inainte de examenele finale date de cei de clasa a opta, de aceea unele intrebari nu mai "corespund" cu prezentul. Este a nu stiu cata oara cand cele intervievate sunt Andreea si Anais, insa de fiecare data este o placere sa colaborez cu ele. Fetelor, imi cer scuze din nou ca l-am postat doar acum.

Eu: Acum putin timp ati terminat clasa a VIII-a. Cum descrieti acest sfarsit?

Anais: A fost o zi ca oricare alta de o caldura traita de putini oameni in care soarele imi topea si ultimii neuroni,diriga ne tinea prelegerile obisnuite despre cat de mizer este profilul uman,am facut cateva poze cu colegii,eu fiind anonima clasei avand in vedere ca detest sa apar pe langa turma,am facut pozele de grup doar cand a fost musai nevoie,iar acum la sfarsit de an au tabarat toti pe mine ca vor “vezi Doamne” sa ma tina minte.Parca nu tot intr-un folder obosit ajung pana la urma...In cateva cuvinte,un sfarsit fara sare si piper,nici macar Secretul Gustului:))
Andreea Mckagan: Simt ca am trecut intr-o noua etapa.Ma simt mai...mare!Desigur,despartirea a fost oarecum grea.Intr-un fel,ma obisnuisem cu colegii mei.


Eu: Care este cea mai frumoasa/amuzanta amintire din gimnaziu? Dar una trista?

Anais: Spun din start ca amintiri triste n-am,nu am catalogat nicio amintire ca fiind trista,oricat de jegoasa a fost,si cu siguranta nu mi-as lasa subconstientul afectat de o amintire mai putin fericita legata de o institutie care mi-a ridicat semne de intrebare inca de la inceput.Amuzante au fost multe,desi in ultimii 2 ani m-am distantat de colegi datorita “trecerii” mele de la “simplu muritor” la “ascultator de muzica buna”,trecere ce te “afecteaza” pe toate planurile.Probabil cele mai amuzante momente au avut loc in clasele a 5-a,a 6-a cand inca eram “copii” si nu ne-o bagam dupa fiecare propozitie,chiulitul de la orele de desen si religie era un pacat si noi il incalcam,mergem in parcul de langa scoala si mancam corcodusele necoapte din copaci.Ne gandeam cu groaza ca vin profesorii dupa noi si eram incantati sa fim “elevi de gimnaziu” si sa-i privim pe tancii de 1-4 cu suprematie,atunci am bazut prima bere si am mancat un pachet intreg de guma pentru a nu ma mirosii mama,atunci am fugit ca speriati de bombe cand am vazut ca un betiv din tufe se ia cu o piatra dupa noi,atunci muream de cald pe iarba sub copaci si incercam sa intram pe furis la bazinul de innot.Inca eram copii si imi placea asta,in ultimii doi ani s-au schimbat multe,odata cu clasa a 7-a parca a pierit ceva,ultima dara de inocenta pe care o mai aveam(ei mai ales,eu inca o mai am).Prietenii o sa tot fromam de’a lungul vietii si mereu vom fi incantati ca am facut “ceva” pentru prima oara,dar lucurile pe care le priveam atat de dubios in acesti ani in care ne descopeream pe noi,membrii unui grup,unei clase,unei comunitati,momente care au culminat,cel putin pentru mine in primii ani de gimnaziu nu vor fi uitate niciodata.
Andreea McKagan: Am fost in corul scolii acum vreo 2 ani si la festivitatea de ziua scolii trebuia sa cantam ceva in franceza.Cum eu habar nu am si nici n-am facut franceza pana acum,eram oarecum paralela cu ce se canta acolo.Partea proasta a fost ca microfonul era chiar in dreptul meu,asa ca vocea si accentul meu de rahat s-au auzit cel mai tare.Amintiri urate,uhm.Una singura:moartea unui coleg,dar asta s-a intamplat in scoala primara.


Eu: Pentru ce lucru lasat in urma va pare cel mai rau?

Anais: Voi regreta toata viata tocu’ rupt de la usa,manerul indoit de la geam si scaunul facut bucatele din spatele clasei:)).Si nu,nu am sa raspund cu “colegii” sau “profesorii”.
Andreea McKagan: Pur si simplu pentru atmosfera aia de scoala generala.


Eu: Care a fost legatura voastra cu colegii de clasa? V-a marcat in vreun fel aceasta legatura?

Anais: Cum am spus si la intrebarile anterioare,ultimii 2 ani au marcat o separare intre mine si “grup”,abia dupa aia am realizat cine era cu adevarat alaturi de mine(si,surpriza,nu mai aveam niciun prieten “adevarat”).Chiar daca m-am distantat de ei,neavand aceleasi pasiuni/locuri pe care sa le frecventam/subiecte de discutie,am ramas acolo pentru ei,si inca din clasa I-a toata lumea nu doar sin clasa ci si din scoala vine la mine sa-si spuna “of-ul”,mereu i-am ascultat si am vorbit/ras/plans cu toata lumea,nu am facut diferente si am fost acolo pentru toti.Uneori m-am implicat putin cam prea mult si asta a dus la...anumite lucruri neplacute sa spunem(nota scazuta la purtare).Nu,nu cred ca aceasta legatura m-a marcat in vreun fel:-?
Andreea McKagan: Nu prea am avut certuri cu ei.Adica eu am incercat sa ma inteleg cu toti.Daca au fost si mici dispute,este normal.


Eu: Care a fost profesorul de care va veti aminti mereu?

Anais: Cu siguranta profa de mate si diriginta in clasa a 8-a.Detest matematica si orice materie “reala” cu cifre,notiuni defintii si formule,am trecut cu brio anul acesta si “dragostea” pe care mi-o poarta Doamna profesoara a contribuit enorm.
Andreea McKagan: Cu siguranta proful de mate! A venit la noi in clasa a7-a(cel de dinainte se mutase la alta scoala) si pot sa spun ca am invatat in doi ani matematica cat nu invatasem toata viata.Este un profesor foarte bun si castiga respectul si admiratia elevilor prin buna-starea lui.Invatam matematica distrandu-ne,lucru intalnit mai rar prin alte scoli.

Eu: Cum v-ati simtit la banchet?

Anais: Banchet?Ce banchet?Aaa chestia aia cu aripi minuscule de pui,piure de cartofi cu par si muzica de lift?Da ce naiba sa caut eu la banchet?:))
Andreea McKagan: La banchet a fost foarte fain.Am dansat mult(m-au durut picioarele vreo saptamana dupa),ne-am distrat si am avut onoarea de a tine discursul din partea clasei noastre.

Eu: Urmeaza examenele. Aveti emotii mari sau doar constructive? De care dintre ele va este mai groaza, cel de romana, sau de matematica?

Anais: De obicei am emotii doar pentru ceva ce apare pe moment,se creaza o tensiune generala pentru cateva secunde iar apoi ma linistesc,de examene stiam de ani buni,si acum ca au sosit in sfarsit nu pot decat sa ma bucur,scap de un gand care se poate transforma in esec(lucru pe care o sa incerc sa-l evit).Emotii nu am deloc,si nu imi e groaza ci detest foaia cu subiectele de la matematica.
Andreea McKagan: Nu am deloc emotii.Un prieten mi-a spus(si avea dreptate) ca nu trebuie sa ma emotionez pentru ca tocmai atunci o dau in bara.Oricum,cand vine vorba de asa ceva,eu am un noroc fantastic :)) Eu ma consider pregatita si faptul ca scriu asta cu o zi inainte de examen(cand altii se chinuie sa toceasca si sa mai ingrase porcul in ajun) dupa parerea mea este inca o dovada ca ma doare in paispe de examen.


Eu: Care va fi primul lucru pe care il veti face dupa ce veti termina cu perioada examenelor?

Anais: Ma fac muci:))
Andreea McKagan: Voi merge cu toti prietenii si colegii mai okay sa ne imbatam :))


Eu: Ce profil veti alege pentru liceu? Din ce motiv?

Anais: Stiinte Sociale, pentru simplul fapt ca matematica, fizica, chimia si orice astfel de materie “dura” mie una imi distruge neuronii.Initial am dat probele pentru liceu de arte,atat muzica cat si desen,la muzica era sa-i umplu pe aia de respect(poveste lunga)si la desen s-a intrat pe pile.Aveam de desenat o vaza,un mar si un cub(tipa din spatele meu a desenat doar vaza si a luat 10.Ca doar deh...facea pregatire cu 300 lei pe luna).
Andreea Mckagan: Bilingv engleza, pentru ca ma atrage.


Eu: V-ati facut planuri pentru vacanta de vara?

Anais: Imediat ce scap de examene si aflu rezultatele(fie rele sau bune)ma duc la Vama Veche,in Austria si apoi in Italia.Vreau sa ma fac muci in toata Europa:))
Andreea Mckagan: Daaa.Am de gand sa cunosc cat mai multa lume din liceul unde vreu sa intru,vreau sa mai slabesc cateva kilograme(ma rog,in acest moment tin cura de vreo 2 saptamani) si imi voi incerca norocul cu un baiat(pentru Anais: da,despre Chiuar vorbesc :)))


Eu: Si, pentru inca odata, un mesaj pentru cititorii blogului...

Anais: M-ai omorat...cred ca am mai lasat 3 mesaje pentru cititorii blogului,cate idei crezi ca am?Fiti inocenti si vara asta...pe cat posibil,vara e mai greu:))
Andreea Mckagan: pentru cei care dau evaluarea nationala sau bac-ul: Succes! pentru ceilalti,pai,uhm,pace in suflete!

miercuri, 18 iulie 2012

Un pic altfel

  Daca ati incercat sa intrati pe blogul meu zilele astea, probabil ati citit ca nu o puteti face fara invitatie. Si, cum nimeni nu a beneficiat de invitatie, Innocent Phantom practic nu mai era in functiune. Insa nu m-am gandit nicio clipa sa-l inchid, doar sa-i schimb design-ul, astfel incat sa fie mai linistitor la citire (respectiv scris negru pe pagina alba), plus inca cateva mici schimbari ici-colo.
  Bine, daca ar fi sa dati acum cursorul in jos, ati observa ca inca mai am de lucrat mult si bine pana sa introduc noua formula (respectiv negru pe alb) in toate celelalte postari, dar cu timpul o sa duc la bun sfarsit si "greul" asta.
  A intervenit si o problema, la postarea "Multumiri lui Anais :D", pe care a trebuit sa o salvez ca postare nefinalizata, pentru ca nu am putut sa o reformatez sub nicio forma. Daca sunt niste solutii in privinta asta, sunt bine primite.
  Cat despre ideea schimbarii, o aveam in plan de mult timp, dar parca nu eram pregatita pentru ceva atat de... destul de diferit. Am facut-o totusi intr-o zi, mai mult dintr-un impuls, iar mie, cel putin, mi se pare mult mai OK asa. 
  Voi ce parere aveti, preferati "vechiul" sau "noul" Innocent Phantom?

vineri, 15 iunie 2012

Interviu: Alexandra [9]

Eu: Cum te-ai descrie in cateva randuri? 
Alexandra: Ei bine, pot sa spun ca sunt o fata ambitioasa, visatoare, sensibila, neindemanatica de cele mai multe ori, zambareata si care rade
destul de mult, chiar daca uneori nu am niciun motiv. Stiu ce vreau de la viata, sunt constienta de calitatile si defectele mele, si de obicei sunt
indiferenta la observatiile pe care le primesc (bine, doar la cele cu rautate, si nu cele care ajuta in construirea caracterului meu).

Eu: Cum se vede viata prin ochii tai?  
Alexandra: Viata este o oportunitate, in care avem diferite sanse de a alege calea pe care dorim sa o urmam, si, chiar daca intalnim anumite obstacole,
nu inseamna ca trebuie sa avem o atitudine negativa in legatura cu aceasta. Si chiar daca nu e roz, eu una ma multumesc cu ea. Nu degeaba imi place
citatul " Everyone wants happiness, no one wants pain. But you can't have a rainbow without a little rain."

Eu: Ti-ai facut planuri cu privire la vacanta de vara?
Alexandra: Vara este anotimpul meu preferat si tot timpul imi fac planuri pentru vara, inca din prima zi de toamna. Cat despre anul acesta, nu o sa fie unul foarte diferit.
Tinand cont ca  azi vor ajunge prietenele mele din America, sunt sigura ca va fi o vara de neuitat, ca multe altele.Ce vom face?....nimic mai mult decat sa ne distram
cat timp avem ocazia si sa ne bucuram de fiecare moment petrecut impreuna. De asemenea, vom fi  ocupate si  cu "tabara" din care facem parte si cred ca va fi chiar foarte
interesant, desi putin obositoare. In afara de distractie, planuiesc sa lucrez la lb.engleza, facand exercitii de gramatica, vocabular si , de asemenea, am sa incerc sa citesc cat mai multe carti (aceasta fiind deja un hobby),
nu doar pentru a ma pregati pentru olimpiada de anul viitor, la care Trebuie sa trec pe faza nationala[!!!!], ci si din simpla placere e a lucra la engleza. De asemenea, chiar daca nu sunt
foarte buna la franceza, planuiesc sa lucrez si la aceasta, fiindca este o limba frumoasa, pe care chiar vreau sa o invat..Asadar, am sa imbin distractia cu invatatul. 

 Eu: Ce iti place cel mai mult la tine si ce ai schimba daca ai putea?
 Alexandra: Ceea ce imi place cel mai mult la mine este faptul ca nu ma dau batuta niciodata, incercand mereu sa lupt pentru idealul meu .Un lucru pe care l-as schimba, insa, ar
fi acela de a incerca sa fiu mult mai optimista din anumite puncte de vedere.


 
Eu: Care este cea mai mare pasiune a ta ( in afara de engleza)?
 Alexandra: Este adevarat ca sunt pasionata de engleza, astfel dorind sa fiu si profesoara de limba engleza, chiar daca pentru multi nu este cea mai agreabila slujba.Dupa cum am mai spus,
eu vreau sa fac ce imi place,nu ce sunt obligata sa fac,iar o alta pasiune de-a mea este fotografia [nu numai sa fotograifez,dar si sa fiu fotografiata].Desi nu sunt cel mai bun fotograf,cred ca ma descurc si chiar imi place,
deoarece noi, fotografii [ :))) ],din ceva simplu putem face ceva frumos si admirat de catre ceilalti. Pe viitor planuiesc sa imi iau un aparat mai performant [Canon sau Nikon], deoarece
in momentul de fata nu detin un aparat foarte performant, dar ma multumesc cu el. Cu ocazia aceasta, as fi mai mult decat incantata daca
mi-ati vizita
pagina de fotografii de pe facebook, pentru cei care au :D : http://www.facebook.com/pages/Alexandra-Photography/342230515788577. Si repet, stiu ca nu sunt cel mai bun fotograf, dar
dupa cum am mai spus:fac ce imi place :D

 Eu: Care sunt preferintele tale muzicale si care genuri nu iti plac?
 Alexandra: Am mai multe preferinte,principalele fiind pop si hip-hop [desi pe acesta nu il ascult foarte des]...Genul de muzica pe care nu il tolerez absolut deloc este: Maneaua [ >:P ], ceea ce, de fapt, nu este muzica.

 Eu: Daca ai putea alege sa fii altcineva, cine ai fi?
 Alexandra: Nu sunt sigura daca doresc sa fiu altcineva, desi uneori ma imaginez ca fiind o alta persoana. Probabil o vedeta, pentru ca as vrea sa vad cum este aceasta viata, de fapt...usoara sau grea?? Ca o persoana ,nu ma pot
gandi la nimic altceva decat : Alex Princess :))...chiar as vrea sa gust viata de printesa...insa nu vreau sa fiu supusa anumitor reguli stricte..:)

Eu: Care este cea mai mare frica a ta?
Alexandra: Cea mai mare frica a mea este cea de serpi (Ofidiofobia). Nu pot sa ii vad nici in realitate, nici la televizor, in imagini si nici cei de jucarie. Chiar daca pare banal, este adevarat.Devin foarte socata cand ii vad
si, dupa ce ii vad, am mereu impresia ca sunt in jurul meu.
                                                                                                                    
Eu: Cum ti se pare la filologie?
Alexandra: Chiar ma bucur ca am ales sa vin la acest profil...de altfel, cum as fi putut sa o intalnesc pe Cristina, daca nu veneam? :)))
Imi place ca facem mai multa engleza, si sper ca pe viitor sa avem cat mai multe ore de "English". Un lucru care ma intristeaza oarecum este faptul ca nu o sa mai facem matematica...deloc!! :( si chiar imi place :D
In rest,e chiar super ok :D

Eu: Ce parere ai despre rockeri in general ( aici ma refer la baieti)?
Alexandra: Sincer, chiar nu imi plac. Nu imi place felul cum se imbraca, si, cel mai mult...PARUL LUNG..[eww!!!] Dar asta este doar o parere. Nu toti avem aceleasi gusturi.

Eu: Crezi in prietenia adevarata? Esti o persoana sociabila, activa sau mai degraba retrasa?
Alexandra: Da, chiar cred in prietenia adevarata..Si o spun din proprie experienta cu cea mai buna prietena a mea. Chiar daca ea nu locuieste in Romania, relatia noastra este una stransa, iar distanta mare nu este
decat un simplu obstacol, care cred ca are scopul sau..Prietenia adevarata exista pentru ca mereu va fi un prieten special alaturi de tine,in bucurii dar si in momente grele, pentru ca el este cel care iti vede lacrimile cand noi incercam sa le ascundem
si cel care nu se lasa pacalit de ele,in timp ce altii o fac. Cat despre mine, pot sa spun ca sunt la granita dintre a fi sociabila si retrasa. In general ma inteleg bine cu lumea, imi fac prieteni DESTUL de usor,insa nu tot timpul...depinde de personalitatea acestora.

Eu: Care sunt lucrurile pe care pur si simplu urasti sa le faci?
Alexandra: Ahh!! Sunt multe lucruri pe care urasc sa le fac,cum ar fi:curateniea :)),temele[insa acestea nu tot timpul],si, in general, lucrurile pe care TREBUIE sau sunt obilgata sa le fac si nu vreau...cum ar fi munca practica,la care nu ma pricep deloc!!! :))
 
Eu: "Ce simti? Esti fericita?" haha
Alexandra: Nu stiu daca era necesar sa raspund la aceasta intrebare, dar totusi:" Daa, chiar sunt!!!" :)))

Eu: Cum m-ai descrie in cateva fraze?
Alexandra:  Oo,Cristina!?! Ne cunoastem doar de anul acesta, dar cred ca am devenit nu numai colege foarte bune, ci si prietene.
Este foarte complexa,si o admir foarte mult pentru faptul ca este sincera si deschisa. Trebuie sa admit ca este un geniu, dupa cum spunem noi, insa Geniul nr.2 :> pentru ca eu sunt 1 !!! :))
Este foarte inteligenta, talentata, in mod special la literatura, bineinteles, crazy si care, de asemenea, rade foarte mult, desi de multe ori sta linistita si retrasa la ea in banca...:D
De aceea, ma bucur Enorm ca suntem colege...:D
 
Eu: Care este consideri ca este cea mai mare calitate,respectiv defect de-al meu?
Alexandra: Ceea ce imi place cel mai mult la Cristina, este sinceritatea ei. Intotdeauna spune ce are pe suflet si chiar apreziez acest lucru la fiecare om.
Ca si defect, nu stiu ce sa zic,deoarece ne cunoastem doar de anul acesta. Insa,ceea ce nu imi place este faptul ca uneori este prea indiferenta si incearca sa se separe
de lume,spunand deseori ca nimeni nu o cunoaste si ca de acum incolo se va schimba; de multe ori nu o inteleg,insa acest lucru nu il consider un defect. Dar acesta este un lucru minor,si trec cu vederea peste el, deoarece fiecare e diferit si
este normal sa nu ne cunoastem in totalitate unii pe altii.

Eu: O scurta parere despre "Innocent Phantom"...
Alexandra: "Innocent Phantom" este singurul blog pe care il citesc si cred ca merita citit, deoarece este scris de mintea unui "geniu"! :)))) :D

 Eu: Un mesaj pentru cititorii blogului....
Alexandra: "Everything in life is temporary.So if things are going good,enjoy it,because it won't last forever.And if things are going bad,don't worry!!!It can't last forever either!!":) - [bineinteles ca trebuia sa fie in English :))]

sâmbătă, 9 iunie 2012

Fara titlu

  Scriu totusi si postarea asta, desi stiu ca poate o sa-mi para rau ulterior.
  Introducerea fiind facuta, sa trec la subiect. Eram in parc, pe o banca, cand m-a sunat mama sa-mi dea o veste (soc): a aparut o poza de-a mea intr-un ziar. WTF?! Nu se puteau multumi sa-mi scrie doar numele, stiu eu? Am avut reactia asta stiind ca de regula nu-mi place cum ies in poze, daramite sa mai fie si publicate in ziar. Insa, ajunsa acasa, am aruncat o privire peste poza si am realizat ca e putin mai putin nereusita decat credeam (exceptand parul), asa ca am zis sa o pun si pe blog, si asa nu am mai scris de mult pe Innocent Phantom. 
  Daca sunteti dornici de mai multe detalii, puteti apasa pe asta.:D


sâmbătă, 26 mai 2012

Am doar 16 ani



   Nu, astazi nu voi scrie lucruri complicate, astazi nu iau interviuri sau scriu metafore. Si postarea asta ar fi trebuit sa fie mult mai lunga si profunda, dar acum nu pot.Cum poate ati dedus din titlu, e ziua mea. Si ma bucur enorm ca a cazut intr-o sambata, parca e mai speciala asa, fara scoala si colegi. Pentru ca asa pot sa simt ca e "a mea".
                  V-am pupat.

Copilul nu mai e copil acum


Se rupe ceva, acolo-n tine, şi nu e os
       ori carne crudă, doar suflet
                 prea plăpând.
Îţi simt mirosul de copil, respiraţia
        ta m-atinge şi mă îngheaţă
                 în fiori
Îţi aud clar, tot mai clar şi dureros
        plânsetul - şi nu ştiu a te consola,
                 intind absent mâna
spre a te mângâia, dar lacrimile
        tale mă paralizează şi
                 opresc.
Atunci – îmi dau seama că nu exişti,
        ori stai doar ascuns într-o minte
                 care
a renunţat demult la tine;
         că lacrimile-ţi sunt realităţile
                 adultului şi
       amintirile tale.
Tu eşti numai un eu vechi şi uitat
         de mine însămi, dar mereu
                  vei trăi
    - chiar şi-n netrăire –
în corpul care cândva a fost al tău,
         dar pe care anii ţi l-au furat
    şi maturitatea  mi l-a dat mie. 

marți, 22 mai 2012

E-atât de uşor când priveşti dincolo de greu

Îţi deschizi somnul în realitatea dimineţii,
        uiţi visul de care te-au rupt secundele
            ce tocmai au trecut ,
lumina a şters noaptea din memoria ta şi
                 zâmbeşti fără motiv,
cu soarele conturându-ţi pupilele
          şi incendiindu-ţi gura.
Nu poţi să vezi acum culori, pentru tine
             există doar fericire, eşti năuc
      şi nu ştii de ce. Dar nu-ţi pasă.
Îţi arunci în spate privirea înnecată în cafea
            dar nu vezi ieri, iar în faţă nu
                             vezi mâine.
Însă nici pe retină nu-ţi mai rămâne nimic,
        pe chip nu ţi se pot citi
                       nici lumini nici umbre,
corpu-ţi rămâne nemişcat şi numai respiraţia
        mai e vie din tine.
Ori tu tot eşti mai viu decât toţi ceilalţi, şi numai
                    tu ai puterea să vezi o viaţă în fiecare
       zi şi o lume în fiecare dimineaţă.
Surâzi din nou, apoi râzi ca un nebun;
             râzi de alb cum alţii il văd negru
      şi de fericire, cum e atât de uşor de
                   cucerit cu o dorinţă.
Dar nu, ei nu au ochii tăi şi pentru ei încă e
           noapte, e întuneric şi urât.
Atunci – îţi juri ca ziua să nu se mai termine
             nicicând, să ai tu curcubeul dacă 
   lor le e străin. Râzi… pentru că-i atât de uşor
              când priveşti dincolo de greu.


 *Imi cer scuze pentru lipsa atat de lunga si nejustificata de pe blog.*