A inceput sa se gandeasca in mod serios la moarte. Chiar si schelet fiind, undeva, candva, exista un sfarsit si pentru oasele lui acum tinere.
Nu a vorbit nimic toata ziua, s-a ferit de vorbe ca si cum tacerea ar fi aruncat peste el nemurirea. Oricum, nu are cu cine sa schimbe un sunet, o silaba, iar astazi cu atat mai putin.
[S-a hotarat sa nu mai puna un bocanc pe strada - sa nu cumva sa il calce, in nebunia adrenalinei, o masina oarba cu un sofer nebun... sa nu mai circule prin locurile mai mult decat pustii pe care inainte le adora - pentru a se feri, pentru orice eventualitate, de un posibil criminal in serie care sa-l fi atacat pe la spate... sa nu mai fumeze (si-a aruncat la gunoi doua pachete neincepute cumparate cu 27,4 ore inainte) - da, ca sa evite orice boala generata de chestiile alea din care iese fum ].
A devenit paranoic. Irational. Fricos. Anxios. Sumbru. Parca s-a transformat in ceva ce parca nu mai e el.
Sta ghemuit, rezemat de o casa de pe strada care coboara spre parc. Are in mana o cafea de la automat, dar isi framanta creierul, nestiind daca sa inghita lichidul ala maroniu sau mai bine sa il arunce naibii peste vreun gard din apropiere. - Nici una, nici alta. Degetele continua sa ii tremure pe paharul care s-a racit de ceva vreme.-
Isi inchide, confuz, ochii... si tot ce poate sa vada este imaginea lui intr-un sicriu intunecos, acoperit doar de panze de paianjen (si paianjeni). Tresare si strange pumnii, iar cafeaua sa imprastie si aluneca cu lene pe marginea trotuarului. O priveste cu nepasare, dar parca nici nu o vede. Isi strange doar oasele picioarelor cu mainile lungi si subtiri si asteapta sa iasa odata din starea asta. Poate maine.
Si toate astea din cauza unei... ciori moarte?! Prea sinistru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu