A intoarce pagina este a intoarce piatra, copile

  Am amanat mult sa scriu postarea asta. Si stiu ca nici acum nu voi fi capabila sa ma exteriorizez indeajuns, ca vor ramane nementionate foarte multe idei si ganduri... ca poate emotia care atinge subiectul asta va ramane doar in mine.

           [-Unii stiu la cine ma refer-]


   Parca viata-mi fuge undeva.
         Parca
   Si faptele concrete par doar vise
   care tind spre un cosmar neutru
         -unde mereu au fost-.


   Esti acolo, eu respir aici
   Asa ca, oricat as face pasi spre interiorul tau,
   tot intr-un acolo o sa ramani.
   Doar eu ma metamorfozez in... in nu stiu ce
   Poate in vise fisurate.
   Si degeaba ma zbat sa apropiu doua vieti, 
     caci raman, asemeni tie.
         Altundeva.


   
   Te stiu din vedere de mult timp, era imposibil sa nu te remarc in orasul asta mic. Mi-ai fost complet indiferent si interesul pentru tine a aparut parca "fortat", dar cu efecte care persista si acum. Si stii ce e ciudat? Ca nici acum, dupa un an si ceva, nu imi pot da seama ce simt intr-adevar, ce vreau de la tine. Probabil doar prietenie si nici nu mi-am dat seama de asta. Dar stiu ca vreau sa ma stiu in preajma ta, sa fiu acolo, aproape! Sa-mi bag mana in parul tau lung si sa zambesti... sau sa taci... sau sa nici nu observi.
  Nu pot pretinde ca te cunosc. Dar am putut sa-mi dau seama ca nu esti persoana dura care pari; ca, in spatele bocancilor, pletelor si hainelor ciudate, esti mai educat si mult mai putin superficial decat multi din "cei normali". Si aparent indecis -fiinda nu ai raspunsuri, iar eu am prea multe intrebari, pentru ca dai sperante si uiti de ele [uneori am impresia ca-mi vad reflexii in bucatele din tine] ........ Si sincer, totodata.
  Mi-am dat seama ca distanta dintre noi este nestiinta... tu nu ma cunosti pe mine, iar eu incerc sa te ghicesc, dincolo de aparente.
   Degeaba, tu nu vrei. Ti-e mai comod sa-ti vezi in continuare de viata ta. Pacat ca niciodata nu vei putea patrunde in mintea mea, caci ai fi, cu siguranta, mai mult decat surprins sa vezi in ea atatea sperante, atatea vise pe care stiam adesea ca nu le voi realiza cu tine alaturi. Nu cred ca ti-ai imaginat vreodata ca "aproape o straina" se gandeste atat de mult la tine, atat de intens si detailat... ca ai fost personajul principal al unui sir de inchipuiri care nu ajung niciodata la stadiul de realitate.
  Eu ma multumesc si cu putin, cu acele cateva intersectii ale noastre. Ma multumesc poate cu extrem de putin, dar stiu, totodata, ca as fi putut avea mai mult. Mult mai mult. Insa asa a fost sa fie... ori asa ai vrut tu sa fie... sau sa nu fie. Chiar si asa, am multe regrete si curiozitati, multe lucruri pe care ti le-as fi putut spune inainte sa ma grabesc sa-ti fi spus ciau si sa plec.
  Pe de alta parte, sunt linistita. O sa sune ciudat, dar sunt cu mine, cu "eu" care umple multe goluri. Si stiu ca o sa-mi treaca. Candva. Intr-un candva pe care prefer o sa il aleg eu, pentru ca oricum nu am nimic de pierdut. Nu, eu nu vreau sa ma opresc acum din visat -  desi iluziile tind sa fie mature, starea asta pe care o simt si pe care nu stiu cum sa o denumesc este placuta si copilareasca (...traiesc emotii...). Inca sunt confuza, dar sunt bine.