sâmbătă, 31 martie 2012

Rezultatul sondajului: Preferati... interviurile

  Acum mai bine de o luna s-a incheiat sondajul: "Ce preferati de pe Innocent Phantom?" si mi-am dat seama ca inca nu am vorbit mai deloc despre el.
  Cele mai multe voturi le-au strans interviurile (12!), urmate de postarile libere (8) si seria "Scheletu'-n bocanci" (7). Compunerile au acumulat 5 puncte si tot atatea optiunea "Nu am un tip preferat de postari". La sfarsitul topului sunt sondajele si postarile cu subiect muzical (4).
  Sunt mai mult decat fericita sa aflu ca fiecare rubrica in parte a fost votata, ceea ce inseamna ca toate subiectele despre care scriu pe Innocent Phantom sunt pe placul vostru. De acum inainte voi incerca sa postez pe cat posibil in functie de aceste rezultate, insa voi tine cont si de parerea familiei mele virtuale si a unor prieteni care isi dau uneori cu parerea despre blog ... si, totodata, nu vor lipsi poeziile si primul episod din noua serie de care v-am spus acum ceva timp.

Postarile cu subiect muzical
  4 (16%)
 
Interviurile
  12 (50%)
 
Sondajele
  4 (16%)
 
Postarile libere
  8 (33%)
 
Seria "Scheletu'-n bocanci"
  7 (29%)
 
Diversele compuneri
  5 (20%)
 
Nu am un tip preferat de postari.
  5 (20%)
 

marți, 27 martie 2012

Una calda, una rece

Am strans de gat dorintele si am uitat de ele in "netimp"
  le-am spanzurat de o parte din mine pe care am rupt-o 
  ... nu stiu cand...
Dar continui sa ma simt ca-ntr-un cosmar,
cand imi pierd glasul si nu pot nici umbla.
Ca in visele in care zbor fara aripi si-mi este teama de inaltime.
Teribil de teama mi-e si sa renunt la: "dar totusi, inca pot spera..."

In fond, la ce sa spere un suflet ca al meu?
... la o mana calda si una rece, la o tabla de sah
          in culori de vara - iar eu sa fiu nebunul?
Si mainile sa ma conduca la nebunii negre si albe
         una calda, una rece.


Acum, cand doar creieru-mi mai functioneaza,
    m-as lasa manipulata - de nevoia de vara,
       nevoia de mine... si de pionii gandului
   - Nevoia, nevoia de a muri azi si de a trai maine,
    fara sperante aruncate in carnea trupului-


Caci vreau sa traiesc doua zile intr-un apus si jumatate
    Una calda, una rece
Cand orele de foc topesc gheata minutelor
       Si incepe sa ploua incet
        pretutindeni.

luni, 26 martie 2012

Interviu - Andreea McKagan si Anais [6]

  Din sondajul incheiat din dreapta paginii reiese clar ca interviurile sunt cele mai apreciate de pe blog (12 voturi din 24). Asa ca reincep postarea lor, cele intervievate fiind Andreea McKagan si Anais, cu care am mai colaborat de cateva ori inainte.
  M-am gandit ca ar fi o idee buna ca intrebarile sa fie referitoare la acest blog si la mine, posesoarea lui, astfel putand afla parerea unor persoane care mi-au devenit apropiate (poate chiar prietene) prin intermediul acestei lumi virtuale.
Andreea McKagan


           







                                      




Anais


















1. Cum ati descrie, in cateva cuvinte, Innocent Phantom? 
Andreea McKagan: Este unul din cele mai bune bloguri pe care le citesc.Pur si simplu imi plac
subiectele pe care tu,Cristina, le dezbati.E un blog discret si sincer, pe care pe mine, una, ma linisteste.

Anais:Colorat,poetic,adanc.


2. Vi s-a schimbat, de-a lungul timpului, parerea despre acest blog? Daca da, in ce sens?
    Andreea McKagan: Nu, am stiut de la inceput ca e un blog bun, iar aceasta parere mi-am pastrat-o pana acum.


   Anais:Nu mi-am schimbat parerea intr-o anumita directie,doar ca prima data nu am inteles ideea cu imaginea lui Liv pe fundal si mai apoi am realizat ca este mai mult un blog …artistic decat unul muzical, ceva mai dur cum e WarN’Riot; oricum aveam nevoie de o oaza de liniste in familie:))

3. Credeti ca poza cu Liv Tyler este una potrivita pentru fundal? Ati avea si alte sugestii?
     Andreea McKagan: Eu m-am obisnuit cu ea si nu stiu cum mi-as putea inchipui Innocent Phantom fara Liv. La inceput mi se parea destul de obositoare pentru ochi, insa acum o consider ca o emblema pentru blogul tau.


    Anais:Pentru mine e ceva cam…roz:))Plus ca nu e una din cele mai expresive poze ale ei. Daca ar fi sa o schimbi pe viitor ar fi tot una cu Liv, iar, daca e sa ma intrebi pe mine, as pune una alb-negru.
  

4. Exista ceva ce ati vrea sa schimbati (sa eliminati sau sa adaugati) cu privire la structura blogului?
     Andreea McKagan: Nu inteleg ce rol au pozele din laterale…in rest, nu am nimic de obiectat.


     Anais:Mi-ar placea sa vad ceva mai multa…muzica. Am eu o dilema cu culorile de la titlu/de scriere si din postari, dar cred ca trebuie sa ma obisnuiesc:)).As vrea sa vad mai multe serii cum e “Sceletu’-n bocanci”,nu acelasi subiect dar mergand pe aceeasi structura(pe episoade),de asemenea imaginile din stanga si dreapta blogului nu prea isi au rostul.Din partea mea,atatJ)Aaa… si vreau mai multe,multe,multe interviuuuuuuuri:>

5. Ce rubrici va plac in mod special? Din ce motiv?
     Andreea McKagan: Interviurile,dupa cum am mai spus, fac deliciul blogului si sunt favoritele mele. Sunt o buna cale de a afla mai multe despre cititorii tai si sunt foarte interesante, pentru ca stii foarte bine sa pui intrebarile si sa intri pe sub pielea celui intervievat. Da,esti o reporterita veritabila!


     Anais:Interviurile(mai ales cele luate mie:))) ,motivele sunt cele bine conturate pe care ti le zic de ceva vreme si,cum se zice in popor, am limba “spurcata”, deci vei avea de a face cu jurnalismul pe viitor.De asemenea, vreau sa incepi mai repede seria cu cei 2 indragostiti si la cat mai multe oase(cine nu s-a prins, vai de el:))).

6. Seria "Scheletu'-n bocanci" a ajuns la "episodul" 7. Credeti ca ar fi interesanta, sau mai degraba plictisitoare continuare ei?
    Andreea McKagan: Nici sa nu te gandesti sa termini seria Scheletului, pentru ca multi ne regasim in personajul lui. E unul din punctele cele mai interesante ale blogului.


    Anais:Ti-am spus,si daca ar fi fost la episodul 138, raspunsul meu ar fi fost acelasi:Da,da,da!

7. Aveti anumite asteptari cu privire la noua serie: "Iubire... cum sa nu! Sau da?
    Andreea McKagan: Eu ma astept la ce-i mai bun, mai ales ca atunci cand e vorba de dragoste nu putem duce lipsa de subiecte demne de atentie.


    Anais:Eu ti-am spus deja ca as fi incantata sa particip macar cu un sfert de idee in ceea ce va urma legat de aceasta noua serie. Ca toate celelalte,cred ca va fi una buna. Probabil daca ar fi fost scrisa de alticneva mi-ar fi fost teama sa nu dea in telenovela…

8. Ati vrea sa abordez si alte subiecte pe langa cele despre care am scris pana acum?
    Andreea McKagan: Ar fi bine sa abordezi si alte subiecte, insa nu ma intreba ce fel de subiecte, pentru ca habar nu am :)) Cu cat mai multa diversitate cu atat mai bine…Poate ceva despre religie, ce zici? :-?


    Anais:Ti-am spus, mi-ar placea sa vad ceva mai multa muzica.Si, daca imbini calmul tau cu rock n’roll’ul, ar putea iesi o intreaga noua teorie:)).

9. Daca ar fi sa asociati blogul cu o melodie, care ar fi aceasta?
     Andreea McKagan: “Patience” (GNR), pentru ca pentru mine e una din cele mai relaxante piese, la fel ca si blogul tau.

     Anais: Def Leppard- Have you ever needed someone so bad, in cazul tau “something”(blogul), mereu cand vad o noua postare ma grabesc sa o citesc,mi-a intrat in sange deja:)).

10. Cum vedeti Innocent Phantom in viitor?
    Andreea McKagan: La fel de bun J


 Anais:La fel de…inocent.

11. Cat de lunga credeti ca va fi "viata" blogului?
     Andreea McKagan: Normal ca nu pot da un termen de viata exact, insa sper ca inca multi ani de-acum incolo.
 
     Anais:Fantoma ne ingroapa pe toti:))).

12. Am tot vorbit pana acum de o familie virtuala. Cum o priviti pe acesta si cine considerati ca sunt membrii ei?
     Andreea McKagan: E un termen “inventat” de mine, pentru a va arata cat de mult tin la voi. Familia noastra virtuala este unita si este formata din noi, bloggerii, si cititorii nostrii, fie ca decid sa isi faca simtita prezenta sau “ne privesc din umbra”.


     Anais:Pentru mine, toti cei ce ies in fata si se declara cititori ai blogului meu fac parte din familia virtuala (pe ceilalti nu ii pot depista…)dar, daca e sa vorbim de niste membri concreti , care aduc noi membri prin bloguile lor, pentru mine sunt toti “colegii de breasla” cu acte in regula pe care ii am.

13. Desi comunicam doar virtual, credeti ca ati resit sa va formati o parere obiectiva despre Cristina reala? [Bineinteles, ar trebui sa ne cunoastem "fata in fata" pentru a ne da seama de cum suntem cu adevarat, dar ma refer la o parere creata in conditiile de fata].
    Andreea McKagan: Desigur, mi-am facut o parere despre toti. Pe tine te consider o fata foarte cuminte, chiar timida as spune, linistita, ce mai, un înger de fata! Imi inspiri multa incredere si cred ca esti o persoana loiala si sincera.


    Anais:Pai e timida,Andreea mama,eu i-am zis sa sara pe el, da ma asculta?:-wMa rog…:))
Te rog frumos, eu te-am vazut, 3 minute, deci nu se poate spune ca nu ne-am vazut fata-n fata. Da, majoritatea cunostintelor (cu care chiar am ce vorbi) sunt virtuale si cu voi am reusit cu siguranta sa creez o legatura speciala.E drept ca iti poti crea o imagine gresita prin “monitor”,dar, avand in vedere ca am incredere in voi, cred ca ati fost “inocente” prin tot ce ati zis si daca e asa va iubesc al naibii de tare.

14. Un mesaj pentru... mine....
 Andreea McKagan: Nu te lasa de ceea ce faci, ca o faci bine!


 Anais:Continua sa fii singura inocenta din familie!
                                                                   

duminică, 25 martie 2012

Scheletu'-n bocanci (7)

  S-a speriat... de o cioara moarta. A dat cu bocancul in ea dimineata, chiar cand se crapa de ziua. In realitate, nu cioara propriu-zisa a fost cea care l-a infricosat, ci starea de inceput de putrefactie in care se afla. Il urmareste si acum imaginea aia, desi incepe sa se intunece incet. O zi intreaga de depresie si de ganduri negre...
  A inceput sa se gandeasca in mod serios la moarte. Chiar si schelet fiind, undeva, candva, exista un sfarsit si pentru oasele lui acum tinere. 
  Nu a vorbit nimic toata ziua, s-a ferit de vorbe ca si cum tacerea ar fi aruncat peste el nemurirea. Oricum,  nu are cu cine sa schimbe un sunet, o silaba, iar astazi cu atat mai putin.
  [S-a hotarat sa nu mai puna un bocanc pe strada - sa nu cumva sa il calce, in nebunia adrenalinei, o masina oarba cu un sofer nebun... sa nu mai circule prin locurile mai mult decat pustii pe care inainte le adora - pentru a se feri, pentru orice eventualitate, de un posibil criminal in serie care sa-l fi atacat pe la spate... sa nu mai fumeze (si-a aruncat la gunoi doua pachete neincepute cumparate cu 27,4 ore inainte) - da, ca sa evite orice boala generata de chestiile alea din care iese fum ].
  A devenit paranoic. Irational. Fricos. Anxios. Sumbru. Parca s-a transformat in ceva ce parca nu mai e el.
  Sta ghemuit, rezemat de o casa de pe strada care coboara spre parc. Are in mana o cafea de la automat, dar isi framanta creierul, nestiind daca sa inghita lichidul ala maroniu sau mai bine sa il arunce naibii peste vreun gard din apropiere.  - Nici una, nici alta. Degetele continua sa ii tremure pe paharul care s-a racit de ceva vreme.-
  Isi inchide, confuz, ochii... si tot ce poate sa vada este imaginea lui intr-un sicriu intunecos, acoperit doar de panze de paianjen (si paianjeni). Tresare si strange pumnii, iar cafeaua sa imprastie si aluneca cu lene pe marginea trotuarului. O priveste cu nepasare, dar parca nici nu o vede. Isi strange doar oasele picioarelor cu mainile lungi si subtiri si asteapta sa iasa odata din starea asta. Poate maine.
  Si toate astea din cauza unei... ciori moarte?! Prea sinistru.

vineri, 23 martie 2012

A intoarce pagina este a intoarce piatra, copile

  Am amanat mult sa scriu postarea asta. Si stiu ca nici acum nu voi fi capabila sa ma exteriorizez indeajuns, ca vor ramane nementionate foarte multe idei si ganduri... ca poate emotia care atinge subiectul asta va ramane doar in mine.

           [-Unii stiu la cine ma refer-]


   Parca viata-mi fuge undeva.
         Parca
   Si faptele concrete par doar vise
   care tind spre un cosmar neutru
         -unde mereu au fost-.


   Esti acolo, eu respir aici
   Asa ca, oricat as face pasi spre interiorul tau,
   tot intr-un acolo o sa ramani.
   Doar eu ma metamorfozez in... in nu stiu ce
   Poate in vise fisurate.
   Si degeaba ma zbat sa apropiu doua vieti, 
     caci raman, asemeni tie.
         Altundeva.


   
   Te stiu din vedere de mult timp, era imposibil sa nu te remarc in orasul asta mic. Mi-ai fost complet indiferent si interesul pentru tine a aparut parca "fortat", dar cu efecte care persista si acum. Si stii ce e ciudat? Ca nici acum, dupa un an si ceva, nu imi pot da seama ce simt intr-adevar, ce vreau de la tine. Probabil doar prietenie si nici nu mi-am dat seama de asta. Dar stiu ca vreau sa ma stiu in preajma ta, sa fiu acolo, aproape! Sa-mi bag mana in parul tau lung si sa zambesti... sau sa taci... sau sa nici nu observi.
  Nu pot pretinde ca te cunosc. Dar am putut sa-mi dau seama ca nu esti persoana dura care pari; ca, in spatele bocancilor, pletelor si hainelor ciudate, esti mai educat si mult mai putin superficial decat multi din "cei normali". Si aparent indecis -fiinda nu ai raspunsuri, iar eu am prea multe intrebari, pentru ca dai sperante si uiti de ele [uneori am impresia ca-mi vad reflexii in bucatele din tine] ........ Si sincer, totodata.
  Mi-am dat seama ca distanta dintre noi este nestiinta... tu nu ma cunosti pe mine, iar eu incerc sa te ghicesc, dincolo de aparente.
   Degeaba, tu nu vrei. Ti-e mai comod sa-ti vezi in continuare de viata ta. Pacat ca niciodata nu vei putea patrunde in mintea mea, caci ai fi, cu siguranta, mai mult decat surprins sa vezi in ea atatea sperante, atatea vise pe care stiam adesea ca nu le voi realiza cu tine alaturi. Nu cred ca ti-ai imaginat vreodata ca "aproape o straina" se gandeste atat de mult la tine, atat de intens si detailat... ca ai fost personajul principal al unui sir de inchipuiri care nu ajung niciodata la stadiul de realitate.
  Eu ma multumesc si cu putin, cu acele cateva intersectii ale noastre. Ma multumesc poate cu extrem de putin, dar stiu, totodata, ca as fi putut avea mai mult. Mult mai mult. Insa asa a fost sa fie... ori asa ai vrut tu sa fie... sau sa nu fie. Chiar si asa, am multe regrete si curiozitati, multe lucruri pe care ti le-as fi putut spune inainte sa ma grabesc sa-ti fi spus ciau si sa plec.
  Pe de alta parte, sunt linistita. O sa sune ciudat, dar sunt cu mine, cu "eu" care umple multe goluri. Si stiu ca o sa-mi treaca. Candva. Intr-un candva pe care prefer o sa il aleg eu, pentru ca oricum nu am nimic de pierdut. Nu, eu nu vreau sa ma opresc acum din visat -  desi iluziile tind sa fie mature, starea asta pe care o simt si pe care nu stiu cum sa o denumesc este placuta si copilareasca (...traiesc emotii...). Inca sunt confuza, dar sunt bine.