"Usa care duce spre nicaieri"

  Asa cum am scris in postarea anterioara, am inceput sa scriu "Usa care duce spre nicaieri".

  La inceput vroiam sa fie un S.F. da' m-am gandit ca "i s-ar potrivi mai bine" sa fie ceva de groaza sau macar ceva asemanator.

  O sa scriu doua fragmente alese la intamplare din primele pagini .  . si mai mentionez ca in carte ma cheama Mia Storm (de fapt, alesul numelui a fost cel mai greu dintre toate:))

  "La lumina fulgerelor pot sa vad, sacadat, o fereastra imensa inaintea mea . . fara sticla si cu fasii de perdele a caror culoare nu o pot deslusi.

  Undeva .. mai aproape de mine, pe o masa scunda . . se odihneste o sticla de vin, insa in imediata apropiere, un pahar cu piciorul inalt pare sa fie umplut cu acelasi lichid rosu, dornic sa fie sarutat de doua buze care sa ii soarba intreg contonutul.

  Imi este sete, sete cu adevarat, imi intind bratul spre paharul asupra caruia mi-am atintit privirea.

 Dar in acest moment lumina fulgerelor a disparut odata cu furtuna, iar intunericul parca m-a fortat sa-i dau drumul obiectului pe care l-am tinut strans intre degete.

  Doar prin prisma razelor fantomatice ale lunii am putut sa vad cum vinul s-a amestecat cu sangele care inca imi curge din piciorul drept . . sau poate din cel stang.

  Mi-am inecat varful unui deget in mica balta care tocmai s-a format.

  Doar gandul ca vad sange imi provoaca neplacere . .insa mirosul lui ma transforma intr-o creatura insetata de el.

  Nu pierd nimic daca il gust, doar odata, doar acum . . este doar o parte din mine impletita cu picurii de roseata ai vinului. 

  Imi indrept degetul care tremura spre gura . . insa simt o sete si mai patrunzatoare . . si mai chinuitoare.

  Simt ca nu fac bine, dar dorinta demonica ma stapanseste si stiu ca nu pot scapa de ea daca o evit."

  "A trecut probabil mult timp de cand acea panta s-a terminat si m-a azvarlit la poalele ei, pentru ca atunci cand mi-am deschis ochii, negrul noptii s-a amestecat cu lumina slaba a inceputului de rasarit . . dand culoarea cafelei vazduhului unei alte dimineti.

  Stau acum pe spate, cu capul intors intr-o parte si cu genunchii usor ridicati, asemeni unei persoane care nu stie daca sa se bucure ca in sfarsit isi vede in departare casa, sau sa fie trista pentru ca victoria a venit atat de tarziu.

  Incerc sa ma ridic in picioare, iar spre surprinderea mea, reusesc fara niciun impediment.

  Fug cat pot de repede . . inca este devreme, nimeni in afara de mine nu a spart pustietatea strazilor.

  Locuiesc intr-un oras mare, poate foarte mare . . insa norocul meu este ca nu mai am mult pana sa ajung in casa, sa urc cele doua randuri de scari si sa ajung in mansarda, unde se afla camera mea.

  Abia acum simt cum transpiratia mi se prelinge pe trup, impreuna cu picurii de sange ale unor rani inca gravate pe mine.

  Ma opresc in fata vitrinei unui magazin . .  parca nu sunt eu.

  Para nu sunt eu aceasta fata cu parul ciufulit, acoperita de noroi . . cu cearcane si cu sangele care inca mi-a ramas in colturile gurii."

  Astept critici, indiferent de tipul lor.