Atâta linişte la o margine de zi
atât de aproape de
străfundurile altui eu
doar gânduri ce încleştează carnal
şi piele şi
iluzie
trupu-i suflet azi, cugetul sânge
şi e rece febra jocului de
apus.
Mă-mbată ce a fost şi ce va fi
prezentu-i mut… şi mă
întreb
de ce soarele-i flăcari între îngeri
şi foc pe
pământ
de câte ori trebuie să murim,
să fim eterni
cine suntem
în amorţirea sfârşitului de zi.
E apus şi azi, cum e de o eternitate
aerul se face scrum
în întuneric,
iar jăratecul inimii, doar el,
pulsează viaţă
într-un corp
desprins de
lume
în incendiul cerului la colţ de
seară.
